Ciolacu, la Complexul Energetic Hunedoara: „Plec fericit de aici” VIDEO
Premierul s-a dus la minerii din Hunedoara ca să se asigure că aceștia își vor primi salariile. Guvernul va face ședință specială ca să deblocheze 50 de milioane lei, bani necesari pentru a putea fi plătite salariile celor peste 2.000 de mineri.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat, după întâlnirea pe care a avut-o vineri cu sindicaliştii de la Complexul Energetic Hunedoara, că pleacă optimist după această întrevedere, iar oamenii îşi vor primi salariile. Şeful Executivului a adăugat că va fi convocată, luni, o şedinţă extraordinară a Guvernului, pentru alocarea a 50 de milioane lei, pentru a putea fi plătite salariile celor peste 2.000 de mineri şi a mai declarat că este preocupat şi de situaţia celor din Valea Jiului.
„Cu certitudine am să fac luni şedinţă extraordinară doar cu acest punct pe ordinea de zi. Să vedem dacă nu o să mai intervină şi alte puncte, dar deja Ministerul Energiei şi-a făcut treaba. Ministerul Finanţelor şi mulţumesc domnului ministru care mi-a trimis şi aseară procesul verbal finalizat. Deci din acest moment şi dânsul (ministrul Energiei Sebastian Burduja - n.r.) poate face ordonanţa. Începem să devenim o echipă, mai ales atunci când oamenii au nevoie de ajutor, într-un moment destul de delicat, vorbim de peste 2.000 de oameni. Era mult prea din scurt decizia. Şi mai mult, ce m-a încântat foarte mult la întâlnire este că am început să avem un plan şi pe energie verde, şi pe fotovoltaice, şi pe zona de hidro. O să vedem cum venim cu proiectele şi pe Fondul de Modernizare. Este pe tranziţie justă, aici domnul preşedinte Nistor a insistat foarte mult şi avem peste 500 milioane euro. Ştiţi bine că încă nu s-au creionat proiectele pe judeţul Hunedoara şi o să facem o perspectivă şi pe termen scurt, dar ce este cel mai important este perspectiva pe termen lung. Nu este sigurul caz din Europa, ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, dar deja eu plec foarte optimist de aici că avem un plan. Asta e cel mai important, pe lângă faptul că oamenii îşi vor lua salariile”, a explicat Marcel Ciolacu, vineri, după întâlnirea cu sindicaliştii Complexului Energetic Hunedoara.
Întrebat de ce nu a intrat această hotărâre de Guvern pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului, Ciolacu a răspuns: „Pentru că nu a fost finalizată procedura. Era procesul verbal de predare-primire şi inventariere, lucru care a fost finalizat”.
Chestionat câţi bani vor fi alocaţi, premierul a replicat: „Primii bani, pentru că nu s-a făcut rectificarea, i-am alocat din Fondul de Rezervă al prim-ministrului, respectiv 50 de milioane, urmând să intrăm în normalitate”.
„Atâţi am avut, că am mai alocat vreo 100 de milioane din ei ca să acoperim cheltuielile cu refugiaţii din Ucraina, pentru că îi încasăm pe urmă de la UE, că aşa este procedura – întâi în cheltui şi pe urmă îi primeşti. Ţinem aproape. Părerea mea este că la ce plan ne-am făcut, eu de săptămâna viitoare şi cu echipa începem să lucrăm şi la Ministerul Energiei, şi la Hidroelectrica, şi la Transelectrica. Avem un plan deja bine conturat”, a completat liderul PSD.