MENIU

Ciolacu, discuție cu studenții Universității Tehnice din Cluj: „Nu aș vrea să plecați în străinătate, să fiți plătiți sub capacitatea voastră”

Ciolacu alături de studenții Universității Tehnice din Cluj. Foto/Captură video

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD și candidatul partidului la prezidențiale, a discutat cu mai mulți studenți ai Universității Tehnice din Cluj despre sistemul de educație din România și cum trebuie reformat acesta pentru a răspunde solicitărilor din piața muncii.

Marcel Ciolacu a spus că statul deja investește în cămine moderne, după cum își doresc studenții. Liderul PSD a mai precizat că va continua

„Eu cred că treaba mea e să investesc în infrastructură. E clar, e acea nenorocire de 30 de ani cu căminele studențești. Cred în învățământul dual și în învățământul tehnic. Provocările, în următorii ani, vor fi în această zonă. În cinci ani se schimbă 50% din ce știu.

Singurul liant între noi și schimbări sunteți voi, deci un stat fără voi, care ați crescut cu aceste schimbări, e mort și atunci nu aș vrea să plecați în străinătate, să fiți plătiți sub capacitatea voastră. Eu aș vrea să rămâneți în țară cât mai mulți dintre voi”, le-a spus Ciolacu studenților.

Ciolacu, întâlnire cu studenții Universității Tehnice din Cluj

„Am discutat azi (joi – n.r.), direct și la obiect, cu studenții Universității Tehnice din Cluj, despre ce își doresc să facă statul român pentru ca ei să poată învăța mai bine, să poată acumula cunoștințele care chiar contează în economie și de ce au nevoie pentru a-și putea face un rost aici, în România!

Mi-au spus despre necesitatea ca România să construiască niște cămine moderne, de urgența digitalizării universităților și apariția unor mari biblioteci virtuale sau despre stagii de practică la companii de renume.

Este exact ce am început să facem în ultimele luni, când am aprobat mai multe proiecte guvernamentale de modernizare a unor cămine studențești și am alocat fonduri mai mari pentru a accelera dotarea cu reurse digitale.

Voi continuă să mă întâlnesc cu studenții din marile centre universitare – și chiar să-mi iau notițe de la aceste discuții – ca să știu exact care sunt așteptările lor și ce acțiuni trebuie realizate în regim de urgență!

Pentru că acest dialog permanent cu tinerii noștri talentați este #calea sigură pentru a dezvolta România!”, a mai transmis Marcel Ciolacu, pe Facebook.

CMF: 31240010

Mai multe articole despre:
marcel ciolacu universitate cluj