Ciolacu a cerut ministrului Muncii un raport despre deciziile de recalculare: Pensionarii să fie informați oficial că pensia lor NU scade!
Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut, astăzi, ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, și președintelui Casei de Pensii, Daniel Baciu, ca, până la finele acestei săptămâni, să facă un raport legat de stadiul procesului de recalculare a pensiilor. Premierul vrea ca pensionarii să primească un document oficial prin care să fie informați că pensiile lor nu vor sădea.
„Vreau să încep prin a-i cere Ministrului Muncii și președintelui Casei de Pensii să trimită, până la finalul săptămânii, o informare legată de stadiul procesului de recalculare a pensiilor. Câte decizii au ajuns deja la pensionari, care este procentul de contestări și cum se desfășoară procedura de refacere a deciziilor de recalculare unde se constată erori”, a spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
Tabelul banilor primiți după marea recalculare, în funcție de anii de muncă și punctele de pensie. Instrument practic prin care seniorii pot afla cât vor primi în plus
„Vreau ca tuturor pensionarilor să li se trimită zilele viitoare un document oficial prin care să fie informați despre faptul că, oricare ar fi calculul legat de contributivitate, pensia lor nu scade!
Scandal la RECALCULARE! Nicio pensie nu scade. Anunțul șefului Casei de Pensii
Românii trebuie să aibă garanția că nu scade nicio pensie și orice greșeală se poate repara! 3,8 milioane de pensii cresc, adică 83% din total, ăsta este un fapt cert”, a mai spus Marcel Ciolacu.