Ciocniri violente la Paris și Londra între manifestanți și polițiști - Proteste împotriva acțiunilor din Iran - VIDEO
Proteste violente în Anglia și Franța au avut loc duminică împotriva reprimării manifestațiilor din Iran după moartea tinerei de 22 de ani care a murit, arestată pentru că nu a purtat corect jihab-ul.
Poliţia franceză a utilizat duminică gaze lacrimogene pentru a împiedica sute de persoane care protestau împotriva reprimării manifestaţiilor din Iran să pătrundă în ambasada Republicii Islamice de la Paris, incidente violente, deşi de mai mică amploare, având loc şi la Londra, relatează AFP şi DPA.
Această a doua manifestaţie consecutivă în două zile la Paris a denunţat moartea în detenţie a lui Mahsa Amin, de 22 de ani, arestată pe 13 septembrie de poliţia moravuri pentru "portul inadecvat al vestimentaţiei".
Plecat din piaţa Trocadero, cortegiul parizian s-a îndreptat spre ambasada Iranului scandând sloganuri precum "Femeie, viaţă, libertate!", un ecou al celor din Iran, sau "Franţa, ajunge cu tăcerea".
Participanţii i-au reproşat în special preşedintelui francez Emmanuel Macron că i-a strâns mâna omologului său iranian Ebrahim Raisi cu prilejul întâlnirii lor de pe 20 septembrie, pe marginea Adunării generale a ONU de la New York, în contextul discuţiilor privind relansarea acordului internaţional asupra programului nuclear al Teheranului.
Odată cu apropierea de ambasadă, poliţiştii au făcut uz în mai multe rânduri de gaze lacrimogene pentru a-i respinge pe manifestanţii care încercau să treacă de cordonul care interzicea accesul în reprezentanţa diplomatică.
"Având în vedere ceea ce se întâmplă acum, noi iranienii suntem cu adevărat mobilizaţi, trebuie să reacţionăm dat fiind că suntem departe de patria noastră", a declarat pentru AFP o manifestantă franco-iraniană.
La Londra, zeci de demonstranţi s-au adunat la ambasada Iranului în Princes Gate, Knightsbridge, duminică după-amiază.
Protestatarii înfuriaţi au fost încercat să-i împingă pe membrii cordonului forţelor de ordine din faţa ambasadei, scandând "Moarte Republicii Islamice" şi agitând drapele ale Iranului dinainte de 1979.
Într-o înregistrare postată online se poate vedea cum doi poliţişti se luptă cu un protestatar care pare să fi trecut de cordonul poliţiei, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Scotland Yard a anunţat că mai mulţi poliţişti au fost răniţi în timpul protestelor, dar niciunul grav.
Poliţia susţine că mulţimea a demonstrat "o intenţie substanţială de grup de a provoca dezordine".
Cinci persoane au fost arestate sub suspiciunea de comitere a unor infracţiuni violente de încălcare a liniştii publice. "O prezenţă semnificativă poliţienească va rămâne în zonă pentru a monitoriza situaţia", a precizat poliţia metropolitană.