MENIU

Cine sunt românii care nu vor primi NIMIC în plus la pensie. Daniel Baciu explică

Nu toți pensionarii vor avea motive de bucurie în toamnă. Peste un milion de pensii vor rămâne neschimbate și după 1 septembrie 2024.

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat, într-o intervenție la un post TV, cine sunt pensionarii care nu vor primi bani în plus în toamnă. 

Și totuşi, ei vor primi an de an indexarea prevăzută de Legea nr. 360/2023.

„Rămân cei un milion și ceva de pensionari care vor avea aceeași pensie. Vreau să spun foarte clar că, în urma acestei recalculări, nicio pensie nu va scădea, pentru că e vorba de pensionarii care au avut un stagiu de cotizare mai mic de 25 de ani.

Ei au beneficiat de indexarea de 13,8% de la începutul anului și vor beneficia în continuare, pe fiecare an, de indexarea prevăzută de lege”, a spus Daniel Baciu.

Pensii majorate cu 1.000 de lei. Șeful Casei de Pensii a dezvăluit ce români vor primi această sumă la recalculare - VIDEO

Noua lege prevede că, de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8%. Punctul de pensie va fi 2.032 lei. În plus, vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani. Totuși, ea va fi introdusă gradual. 

Stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.

De altfel, Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma „pensie socială minimă garantă” va fi înlocuită cu sintagma „indemnizație socială pentru pensionari”, astfel că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

Mai multe articole despre:
pensii majorare pensii crestere pensii daniel baciu