Cine sunt profesorii din România care câștigă 2.000 de euro pe lună
Nu toți profesorii din România sunt plătiți sub salariul minim pe economie și mult mai prost decât funcționarii publici sau secretarele și șoferii din multinaționale. Există și profesori care primesc 2.000 de euro pe lună, în sistemul preuniversitar privat.
În ultimii ani, destui profesori au părăsit sistemul educațional de stat pentru cel privat. Salarii mai mari, dar nu foarte mari, condiții de muncă mai bune, mai puțini elevi la clasă, dar și reguli mai stricte și evaluări mai frecvente, scrie Cariereonline.ro.
La școlile și liceele private, un profesor se ocupă de 10–15 elevi, iar salariul său pornește în general de la 2.500 de lei pe lună. O oră de curs durează, ca și la stat, 45 de minute, iar elevii au un program complet care durează zilnic opt–nouă ore, timp în care își pot face și lecțiile pentru a doua zi.
Cu alte cuvinte, salariul unui profesor în sistemul de educație preuniversitar privat începe de la minimum 500 de euro și poate ajunge la 2.000 de euro lunar.
Pentru un astfel de salariu însă, profesorii trebuie să îndeplinească cerințe specifice care țin de fluența de predare într-o altă limbă decât româna, experiență de minimum cinci ani, disponibilitatea de a profesa în cadrul unității respective pentru mai mult de un an și certificate de absolvire a studiilor și a cursurilor pedagogice.
În plus, au loc evaluări periodice. Nu există ideea de profesor titular, ca la stat, care rămâne veșnic pe post, potrivit Revistei Cariere.