MENIU

Cine sunt Petruța și Ștefan, cei doi "complici" ai lui Gheorghe Dincă, care ar fi luat-o pe Luiza Melencu

Gheorghe Dinca

Gheorghe Dincă a schimbat cu 180 de grade pista anchetei în cazul dispariției Luizei Melencu, după ce a renunțat la declarația inițială conform căreia ar fi ucis-o pe fată, iar acum susține că Luiza a fost preluată de "doi complici". Anchetatorii tind să nu creadă ultima versiune a lui Gheorghe Dincă. 

La ultimele audieri, Gheorghe Dincă a dezvăluit numele celor doi complici ai săi, cele două persoane care au contribuit la "dispariția Luizei". Este vorba de Petruța, o fată de 28 de ani din Roșiori de Vede și Ștefan, un bărbat de aproximativ 40 de ani din București.

Gheorghe Dincă a declarat că Ștefan, alături de alți doi bărbați, a luat-o pe Luiza Melencu din casa lui, fără voința sa. Mai mult, Gheorghe Dincă s-ar fi ales cu multe bătăi, înainte ca Luiza să fie luată. Din acest motiv, Dincă ar avea impresia că Luiza ar putea fi, totuși, în viață, potrivit unor surse din anchetă citate de wowbiz.ro.

Conform monitoruljustitiei.ro, procurorii au căutat imediat în baza de date la care au acces şi au găsit doat o singură femeie în România cu numele P.M, care nu corespundea în niciun fel cu spusele inculpatului, bărbaţii erau câţiva cu ințialele S.B., dar nici ei nu corespundeau.

S-a făcut imediat, în cazul lor, recunoaştere de pe planşe foto şi Gheorghe Dincă nu a recunoscut pe nimeni, acest aspect fiind susţinut în spaţiul public şi de avocaţii Tonel Pop şi Carmen Obârşan, care au participat la audierea din 9.01.2020.

Rechizitoriul este în acest moment finalizat, urmând să fie trimis pentru confirmare la Procurorul general al PICCJ, după care să ajungă la instanţa Tribunalului Olt, au confirmat surse judiciare pentru Monitorul Justiţiei. Gheorghe Dincă este acuzat de trafic de persoane, două omoruri calificate şi profanare de cadavre.

 Prin acelaşi rechizitoriu, DIICOT va sesiza instanţa şi cu privire la Ştefan Risipiţeanu, acuzat de violarea Luizei Melencu. Acesta şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor DIICOT.

Mai multe articole despre:
gheorghe dinca luiza melencu