MENIU

Cine se află pe primul loc în clasamentul celor mai energici "matinali" europeni

În urma unor sondaje din diferite țări, se pare că aproape jumătate dintre români spun că se simt plini de energie, imediat după ce se trezesc în timp ce nemții nu vor decât să se întoarcă în pat.

Românii se clasează pe primul loc la cei mai energici „matinali” europeni, locul doi fiind ocupat de francezi.

Astfel, un sfert dintre români susţin chiar că au cel mai bun randament, dimineaţa devreme, în timp ce doar 19 la sută recunosc că sunt mohorâți la prima oră.

Conform Mediafax.ro, studiul arată că mai mult de jumătate dintre nemți sunt posomorâți dimineața și nu-şi doresc decât să se întoarcă la somn. De asemenea, atât Suedia, cât şi Marea Britanie sunt ultimele la acest capitol.

Rezultatele fac parte din studiul “Trăind în Europa, 2018”, în cadrul căruia E.ON şi Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Europa.