MENIU

Cine o va înlocui pe Theresa May la conducerea conservatorilor britanici

Fostul ministru britanic de externe Boris Johnson, de asemenea fost primar al Londrei şi un susţinător activ a campaniei de ieşire a Regatului Unit din UE, a declarat joi că va candida pentru a-i succeda premierului Theresa May la conducerea Partidului Conservator, relatează postul BBC.

''Desigur că o voi face'', a spus Johnson în faţa Asociaţiei britanice a Brokerilor de Asigurări (The British Insurance Brokers' Association). El a demisionat din guvern anul trecut în iulie, fiind nemulţumit de modul în care Theresa May purta negocierile cu UE privind Brexitul. El este văzut în prezent ca fiind un favorit la succesiunea Theresei May în postul de premier.

Aceasta din urmă şi-a oferit demisia în schimbul votării de către Camera Comunelor a unui acord privind Brexitul, după ce legislativul a respins de trei acordul pe care ea l-a negociat cu Bruxelles-ul. Deputaţii pro-europeni (laburişti, liberal-democraţi şi o parte a celor conservatori) consideră că acesta ar menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului (în speciali conservatori şi membri ai partidului nord-irlandez DUP) estimează că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.

Întrucât retragerea din UE a fost din nou amânată, până pe 31 octombrie, Regatul Unit va fi nevoit să participe săptămâna viitoare la alegerile europarlamentare. Conform sondajelor, alegătorii conservatori susţinători ai ieşirii din UE, dezamăgiţi de nerealizarea Brexitului, ar urma să voteze masiv cu Partidul pentru Brexit, condus de Nigel Farage.

Între timp, continuă negocierile iniţiate de Theresa May cu liderul laburist Jeremy Corbyn în încercarea de a conveni o formulă de acord privind Brexitul care să poată fi susţinut de o majoritate în Camera Comunelor.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
Marea Britanie Boris Johnson theresa may