DNA se implică în alegerile din PNL - faza pe dosare penale. Eugen Pîrvulescu, sub control judiciar 60 de zile
Realitatea Plus a avut dreptate! Cine nu este în echipa premierului Cîțu sau încă nu își arată susținerea pentru alegerea lui în funcția de președinte PNL este chemat inclusiv la DNA. Este și cazul senatorului liberal de Teleorman Eugen Pîrvulescu, cel care va fi urmărit penal sub control juduciar de către DNA. Realizatorul Realitatea PLUS Laurențiu Botin consideră că este vorba de poliție politică, fiindcă este vorba de o coincidență mult prea mare între declararea susținerii față de Ludovic Orban și această vizită la DNA.
În urmă cu câteva zile, Realitatea Plus a aflat pe surse că procurorii pregătesc un dosar care cuprinde mai multe capete de acuzare. Pîrvulescu este acuzat, conform surselor noastre, că ar fi influențat angajările din sistemul medical din Teleorman, nu ar fi efectuat lucrări, în calitate de antreprenor, dar ar fi încasat bani de la Primăria Olteni că ar fi pus oameni în funcție, pe bani, în sistemul de educație, dar și că ar fi influențat numirea în funcție, la ANRM, a surorii deputatului Ică Calotă.
„Acuzațiile sunt puerile, că a angajat pe cineva,iar în realitate nu s-a angajat nimeni. Că a angajat pe cineva în sistemul de educație, deși nimeni nu a probat ceva. Atunci când și-a exprimat susținerea pentru Ludovic Orban, a apărut această suspiciune. Nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva. Este extrem de grav. Dacă procurorii au acționat la comandă, pe acuzații puerile, lucurile nu sunt normale în țara asta. El fiind la DNA probabil că va fi chestionat. Dar cred că deja putem vorbi de poliție politică. Coincidența este mult prea mare. Aș aduce aminte de scandalul stenogramelor din biroul ministrului Cătălin Drulă. Acolo au fost niște liberali care îl susțin pe Orban, iar imediat au apărut date. Această golăneală ne arată că există o megadisperare în tabăra Cîțu. Povestea cu, „să vină DNA să vă ia”, este creată de actuala brigadă din spatele lui Cîțu, adică foștii lideri ai PDL. Crin Bologa (șeful DNA) ar trebui să iasă și să spună. Cred că celor de la DNA li s-a promis ceva și își apără funcția. Cu siguranță vor mai apărea astfel de dosare, mai sunt două luni până la alegerile din PNL. Dacă Florin Cîțu își face campanie cu ajutorul statului, e grav. Dacă tot e săritor DNA să afle lucruri, ar trebui să vadă cum folosește Cîțu resursele stratului în campania PNL. DNA s-a implicat mereu în politică, iar politicienii, indiferent de partid, au în agendă controlul DNA. Cu DNA controlezi adversarii politici și cam tot ce mișcă în țara asta. Dacă cineva face o o plângere sau un denunț, DNA are două variante: bagă în sertare dosarul, ori il aruncă public. Nu trebuei să uităm că rata de achitare DNA e extrem de mare și niciun procuror nu a plătit pentru dosare penale care sau dovedit a fi niște fîs-uri”, a spus realizatorul REALITATEA PLUS, Laurențiu Botin.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de senatorul PNL de Teleorman Eugen Pîrvulescu.
Potrivit DNA, Eugen Pîrvulescu este acuzat de săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Procurorii susţin că, în perioada 28 mai - 20 iunie 2021, Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al PNL Teleorman, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze şi să îi remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai - iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/ temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II.
De asemenea, senatorul liberal le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/ interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă (promovarea concursurilor şi angajarea pe posturi remunerate).
Documentul care DINAMITEAZĂ scena politică: dosare FABRICATE pentru adversari. Cine îi "EXECUTĂ" pe oamenii lui Orban?
Recent au fost publicate documente în presă în care se arată că asupra senatorului Eugen Pîrvulescu se fac presiuni uriașe. Potrivit unor site-uri de știri, pe numele sau au apărut nu mai puțin de 4 acuzații. Și toate odată!
Pe de o parte, este acuzat că ar fi influențat angajările din sistemul medical din Teleorman. Vorbim despre directorul medical de la DSP și directorul Ambulanței din Teleorman. Potrivit surselor, miercuri, pe 23 iunie, au fost și perchezițîi ale DNA, chiar în timpul în care se desfășura un concurs. Nu erau funcțîi importante, astfel încât faptul că DNA a intrat pe fir ridică și mai multe semne de întrebare, fiind vorba despre două posturi de asistent medical debutant.
O altă acuzație adusă lui Pîrvulescu este faptul că, în calitate de antreprenor, nu ar fi efectuat lucrări, dar ar fi încasat bani de la Primăria Olteni. Este vorba despre lucrări de canalizare, pentru extinderea rețelei de apă potabilă.
A treia acuzație este aceea că ar fi pus oameni în funcție, pe bani, în sistemul de educație. Potrivit acuzațiilor, i-ar fi spus inspectorului școlar general din județul Teleorman că, dacă sunt persoane care să se angajeze, să aducă și ceva bani pentru angajările respective.
În plus, ar fi influențat numirea în funcție la ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale, n.r.) a surorii deputatului Ică Calotă. Asta, în condițiile în care această nici măcar nu a fost pusă în funcția respectivă. Surprinzător este faptul că toate aceste acuzații au apărut acum.
„Nu cred că e cineva în Teleorman care să spună că mi-a dat mie vreun leu pentru angajare”
Într-o intervenție la Realitatea PLUS, senatorul Eugen Pîrvulescu a demontat acuzațiile care îi sunt aduse.
"Nu există asemenea acuzațîi. Mă bucur că colegii dvs. au făcut o solicitare oficială. Ieri, m-a sunat cineva să-mi spună că au ajuns în spațiul public aceste acuzații. Nu aș vrea să comentez ce spun site-urile de știri despre ce se întâmplă justiție. Nu cred că instituțiile din România or să răspundă acestor comenzi. Sunt niște afirmații făcute de, probabil, adversarii mei politici sau poate chiar de anumiți colegi din interior.
Nu există, la momentul acesta, om din județul Teleorman sau vreun coleg de partid care să spună că mi-a dat mie vreun leu pentru angajare în aceste poziții. Dacă vorbim de ANRM, și trebuie să lămurim asta, trebuie să știe toată țară că, în condițiile în care s-au purtat negocierile în România la Vila Lac, legal și oficial, în statutul nostru la partid, în forurile de conducere am nominalizat trei persoane pentru cele trei funcții. Nu există vreun inspector sau vreo persoană care să dea bani la partid sau mie pentru vreo anumită funcție", a spus Eugen Pîrvulescu.
Întrebat cum comentează această transpirație de informații, mai ales în contextul războiului intern din PNL, senatorul a replicat: "Este o luptă în PNL și e normal să fie așa. Este o luptă democratică. Poziția PNL Teleorman a fost către Ludovic Orban. Probabil că am deranjat și vizită pe care am făcut-o la domnul Cîțu cu primarii PNL pentru că eu sunt un președinte care mă bat pentru județul meu. În continuare o să bat cu pumnul în masă pentru că și județul Teleorman trebuie să fie pus pe harta. Eu am spus, în conferință județeană, de ce să fie Oros de la Cluj și să nu fie de la Teleorman. Pentru că noi avem a treia suprafață agricolă din România. Cu siguranță că aceste afirmații, intimidări, se folosesc, de multe ori, de instituțiile statului. De multe ori, DNA este folosită tot timpul că o sperietoare. "Dacă faci asta te reclam acolo." Într-adevăr, suntem și o nație de oameni care, din invidie, din răutate, ne ducem către zona asta te reclam. Ați văzut, și acum o săptămâna au ieșit o serie de interceptări cu Drulă, cu colegi de-ai mei din PNL, cred că tot pe această zona de intimidare, în ce poziție și în ce zonă te situezi."
Întrebat dacă acum cineva folosește instituția statului pentru intimidare politică, Pîrvulescu a punctat: "Cu siguranță că da, dar eu nu cred că domnii de acolo și cine conduce instituțiile publice vor răspunde la asemenea lucruri. Eu nu cred în lucrul acesta pentru că, de ani de zile, toți suntem duși așa pe o himeră, se va întâmplă, te duce, te ia, mâine te arestează ăia... Nu cred că suntem așa, la comandă, că dacă cineva pocnește din deget să răspundă unor anumite afirmații sau idei pe care le are cineva."
„Nu am nicio calitate în niciun dosar”
"Eu personal, la momentul acesta, nu am nicio calitate în niciun dosar, nu am fost niciodată trimis în judecată și nu am avut niciodată calitatea de inculpat", a subliniat Pîrvulescu.
Întrebat care sunt puterile, în cazul în care se organizează un congres de alegeri, în calitate de președinte de organizație, Pîrvulescu a explicat: "În statut spune foarte clar: președintele cu Biroul Politic Județean propune acea lista. Teleorman este pe locul 9 din 47 și avem 130 de delegați. Cu siguranță președintele unei filiale, cu BPJ, face acea lista, adică nominalizezi niște oameni care merg într-o direcție. Adică nu poți să aduci delegați care merg împotriva deciziei filialei respective. În principiu, da, vii la București cu o delegație mergând bloc către un anumit candidat. Dar cu siguranță nu-i poți controla."
Întrebat dacă, în opinia să, cineva îi "arată pisica", Pîrvulescu a spus: "Nu cred asta, cred că sunt doar niște jocuri ale unor colegi sau ale unor adversari politici. Eu nu mă tem de lucrul acesta. Voi merge pe o direcție cu filiala, așa cum vom hotărî. Săptămâna viitoare, vom avea consultări către ce zone ne vom îndrepta și ce vom vota la Congres. Eu cred că instituțiile nu trebuie să se bage jocul politic al unui partid politic."