MENIU

Cine moștenește averea uriașă a avocatei lui Nicu Ceaușescu? Milioane de lei, rămase nerevendicate după ce fiica Paulei Iacob a murit subit

Ruxandra Iacob – Anda, așa cum îi spuneau apropiații, fiica faimoasei avocate Paula Iacob, a încetat din viață subit, în 21 noiembrie 2022, în urma unui accident vascular cerebral. Mama sa a murit în anul 2015 – după ce a suferit un stop cardio-respirator, la 83 de ani, iar o avere impresionantă, de aproape 10 milioane de euro, nu mai are niciun moștenitor în acest moment.

Ruxandra Iacob (63 de ani) – medic psihiatru – a fost înmormântată, duminică, în Cimitirul Bellu, din București, iar întrebarea ”Ce se va întâmpla cu averea avocatei Paula Iacob?” rămâne, deocamdată, fără răspuns. Cu doi ani în urmă, în 2020, a încetat din viață și tatăl Ruxandrei, Nicu Iacob – soțul avocatei Paula Iacob, iar în momentul de față nu mai există alte rude care să poată revendica impresionanta moștenire.

Potrivit Gândul, dacă nu va apărea un moștenitor-surpriză, averea urmează să intre în posesia statului român și, mai mult, avocata Paula Iacob și-ar fi exprimat dorința, ”cu limbă de moarte”, ca soțul și fiica sa ”să nu întocmească vreun testament”.

”Avea în permanență în casă cel puțin 500.000 de euro cash”

Ruxandra Iacob nu a avut copii și niciun alt moștenitor nu și-a făcut apariția până acum. Partenerul de viață al fiicei Paulei Iacob nu a putut nici măcar să o scoată de la morga spitalului unde a încetat din viață, întrucât cei doi nu erau căsătoriți. Ba, mai mult, oficial, acesta ar fi căsătorit în acte cu altă femeie.

”Între cei doi nu a existat o relație oficializată la Starea Civilă, iar bărbatul, după moartea Ruxandrei, nu a avut dreptul de a o lua de la morga spitalului”, au transmis persoane din anturajul familiei, pentru Gândul, acestea precizând și că în casa în care a locuit fiica Paulei Iacob ”existau, în permanență, cel puțin 500.000 de euro cash”.

Din informațiile obținute până acum, statul român ar putea intra în posesia mai multor milioane de euro – averea lăsată de avocata Paula Iacob – în cazul în care, într-un interval de timp limitat, nu va apărea ”moștenitorul-surpriză”.

Este vorba despre terenuri, apartamente, o vilă, tablouri, bijuterii și obiecte de artă de o valoare considerabilă, dar și mai multe conturi în valută:

- un teren în Sinaia;
- un teren ”imens” la Snagov;
- trei apartamente în Capitală – în zona Lizeanu, pe Calea Victoriei și pe bulevardul Titulescu;
- o vilă – evaluată la peste 1 milion de euro – pe strada Dobrogeanu Gherea, chiar în apropierea vilei lui Marcel Pavel;
- tablouri valoroase, semnate de pictori celebri;
- bijuterii vechi de familie;
- obiecte de artă;
- numeroase conturi în valută deschise la mai multe bănci.

O estimare rapidă duce la concluzia că averea lăsată în urmă de avocata Paula Iacob se ridică la peste 10 milioane de euro, iar deocamdată nu a apărut un ”moștenitor-surpriză”.

Mai multe articole despre:
ruxandra iacob paula iacob avere paula iacob