Cine este tânăra care se afla în maşină cu fiul ministrului Justiţiei, în momentul accidentului
Concluziile preliminare ale anchetatorilor cu privire la cauzele accidentului de circulaţie din noaptea de luni spre marţi, din localitatea Chicerea (judeţul Iaşi), sunt că Teodor Andrei Toader, fiul actualului ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, ar fi aţipit la volan pe fondul vitezei mari cu care circula cu maşina, un VW Touareg.
Potrivit Ziarul de Iaşi, tânărul în vârstă de 22 de ani se afla în maşină cu iubita lui, o tânără care ocupa locul din dreapta faţă. Tânăra se numeşte Roxana Andreea Popa, are tot 22 de ani (este mai tânără decât fiul ministrului cu câteva luni) şi este studentă la o universitate din Iaşi. Relaţia cu Teodor Andrei Toader are cel puţin doi ani.
O altă concluzie a anchetatorilor este că, înainte de accident, Teodor Toader a parcurs un drum lung, de vreme ce în localitatea Chicerea, dinspre Răducăneni către Iaşi, tânărul a adormit, a lovit mai multe capete de pod şi s-a răsturnat. Faptul că maşina a fost avariată în proporţie mare, fiind daună totală, întăreşte supoziţia că viteza cu care circula tânărul era foarte mare, probabil mult peste limita legală.