Camelia Marcu este noul președinte al CSM, iar Codruț Olaru este vicepreședinte
Simona Camelia Marcu a fost aleasă vineri preşedinte al CSM, ea primind votul favorabil a 11 dintre membrii Consiliului, opt votând împotrivă. Tot vineri, procurorul Codruţ Olaru a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii cu 10 voturi ,,pentru'' și 9 ,,împotrivă''
Potrivit CV-ului său, Simona Marcu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1988 şi a fost jurisconsult, judecător la Judecătoria Sector 1 şi la Tribunalul Bucureşti, preşedinte de secţie, vicepreşedinte al Tribunalului Bucureşti, judecător la Curtea de Apel Bucureşti şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
Conform ultimei sale declaraţii de avere din iunie 2017, judecătoarea are un apartament de 143 de metri pătraţi şi o casă de 285 de metri pătraţi în Bucureşti. În declaraţia sa de avere sunt menţionate şi proprietăţi ale soţului său, avocatul Vasile Gil - o casă în Alexandria şi terenuri în Bucureşti, Mogoşoaia şi Alexandria. Simona Marcu deţine şi două autoturisme Alfa Romeo şi Peugeot, precum şi bijuterii în valoare de 6.000 de euro. Ea are şi credite la bănci în valoare totală de peste 183.000 euro. La capitolul venituri, judecătoarea a menţionat suma de 227.861 de lei încasată ca judecător la ICCJ, 24.747 de lei obţinuţi ca membru în comisii de concurs la CSM, 14.612 de lei ca „formator” la Institutul Naţional al Magistraturii şi 17.550 de lei din închirierea apartamentului din Bucureşti. Ea a menţionat şi veniturile Cabinetului de avocatură Vasile Gil, în sumă de 437.978 de lei.
Judecătoarea Simona Marcu a cerut în februarie 2017 sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a verifica felul în care DNA şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ, dar şi modul în care procurorul general Augustin Lazăr a gestionat comunicarea după emiterea OUG 13!
În 2017, preşedintele CSM a fost judecătoarea Mariana Ghena, iar postul de vicepreşedinte a fost ocupat de procurorul Cristian Ban.