Cine este Jill Biden, soția președintelui SUA - Prima Doamnă l-a ajutat pe Joe Biden să treacă peste cea mai mare tragedie din viața sa
Cine este Jill Biden - Prima doamnă face o vizită fulger în România pentru a-și arăta sprijinul față de refugiații din Ucraina. Jill Biden este însă mai puțin cunoscută publicului din România. Ea a mai vizitat țara noastră.
Nu sunt însă mulți cei care știu cine este, de fapt, prima doamnă a Statelor Unite ale Americii. Jill Biden este profesoară de limba engleză și predă la un colegiu american de prestigiu de 10 ani.
Jill si Joe Biden sunt împreună de aproape cinci decenii. S-au cunoscut la o întâlnire aranjată de fratele președintelui.
Jiil Biden, în vărstă de 70 de ani, este cea de-a doua soție a liderului de la Casa Albă, și este femeia care l-a ajutat pe Joe Biden să treacă peste șocul pierderii primei sale soții și a fiicei lor de numai un an într-un tragic accident de mașină.
"Ne-a pus înapoi împreună, mi-a dat viața înapoi. Ne-a redat o familie în care am fost crescuți cu aceleași valori", mărturisea Joe Biden.
Joe Biden a cerut-o în căsătorie de mai multe ori și a fost refuzat, în total, de patru ori.
" Joe le spune adesea oamenilor că nu am fost de acord să mă căsătoresc cu el decât a cincea oară când m-a cerut.", își amintește Prima Doamnă.
Prima doamnă a Statelor Unite nu neglijează sportul. Ea aleargă 8 kilometri, 5 zile pe săptămână, și a participat și la un maraton. Jill Biden a scris trei cărți și este singura primă doamnă care deține un doctorat.