Cine este femeia ucisă în accidentul din Pipera. Fostul soț ar fi provocat intenționat tragedia
Un destin frânt mult prea devreme și doi copii lăsați în urmă, care acum își plâng mama. Mariana avea doar 36 de ani, iar viața ei s-a sfârșit brusc în accidentul de pe șoseaua Pipera. La volan se afla fostul ei soț, care a intrat intenționat într-o pasarelă. El le-a spus, inițial, polițiștilor că ar fi fost șicanat în trafic, însă imaginile de pe camerele de supraveghere îl contrazic. Bărbatul este cercetat acum în stare de libertate, iar cercetările continuă pentru infracțiunea de omor.
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum bărbatul accelerează în momentul în care se apropie de pasarelă și cu foarte mare viteză, intră cu mașina în structura metalică.
Impactul a fost fatal pentru Mariana, care se afla pe locul din dreapta. Femeia a murit pe loc.
În faţa unui poliţist, bărbatul ar fi recunoscut că a premeditat totul. Însă s-a răzgândit apoi şi a dat vina pe un conflict cu fosta soţie.
Cei doi erau divorțați de câţiva ani, dar au continuat să locuiască împreună. Gelozia bărbatului era însă fără limite, spun apropiații. Săptămâna trecută, după o ceartă, Mariana s-a mutat la mama ei. Acolo se aflau și cei doi copii, o fată și un băiat în vârstă de 18 și 13 ani.
Familia Marianei se pregătește acum de înmormântare. Trupul ei a fost depus la o capelă din comuna Tunari, localitatea ei natală, iar miercuri va fi condusă pe ultimul drum.
Deocamdată, fostul soț este cercetat în libertate. Anchetatorii au ridicat telefoanele celor doi, iar în mesaje au găsit mai multe amenințări cu moartea. Cercetările continuă pentru infracțiunea de omor.