MENIU

Cine este, de fapt, „Prințul Clisurii“, fostul primar acuzat de proxenetism: a organizat cea mai puternică reţea de contrabandă cu ţigări

Omer Radovancovici are un cazier bogat: dacă în urmă cu peste un deceniu era condamnat pentru că a organizat cea mai puternică reţea de contrabandă cu ţigări de pe Clisura Dunării, în prezent este acuzat de infracțiuni sexuale.   

Omer Radovancovici, fost primar al comunei Pojejena, cel supranumit „Prințul Clisurii“, este din nou în atenția DIICOT. Fostul edil este acuzat că, timp de șase luni, a abuzat de o minoră cu handicap mental, pe care a dus-o la cabana sa de vânătoare, unde a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu angajaţii săi.

În luna octombrie, Omer Radovandovici a fost ridicat de DIICOT, fiind acuzat că, împreună cu amanta sa, au corupt-o sexual pe fiica acesteia, de doar 11 ani. 

Procurorii DIICOT spun că „în perioada mai - octombrie 2023, inculpatul, pe fondul relației de concubinaj pe care o avea cu inculpata, i-a cerut ca în schimbul unor foloase materiale să o determine pe fiica sa în vârstă de 11 ani și pe nepoata sa (majoră), să asiste, să participe și ulterior să efectueze acte de natură sexuală. Inculpata a acceptat și, uzând de autoritatea pe care o avea asupra celor două persoane vătămate, le-a determinat să satisfacă cererile inculpatului, fiind exploatate sexual în beneficiul acestuia“.

După ce a fost arestat împreună cu amanta pentru mai multe infracţiuni, Omer Radovancovici a fost lăsat în libertate de magistrații de la Curtea de Apel Timişoara.

Ancheta DIICOT a fost reluată după ce a venit o altă sesizare, de la Protecţia Copilului de data aceasta, în legătură cu un alt caz de trafic de minori. Este vorba despre o fată de 14 ani cu handicap mental de gradul 3. 

„În perioada septembrie 2022 - februarie 2023, liderul grupului infracțional a racolat într-un loc public o persoană vătămată minoră în vârstă de 14 ani, cu dizabilități psihice și, profitând de starea acesteia precum și de faptul că provine dintr-o familie dezorganizată, a adăpostit-o la o cabană ce îi aparține, situată pe raza județul Caraș-Severin, în vederea exploatării sexuale. În intervalul de timp menționat, victima a asistat la petrecerile cu tentă sexuală organizate la cabană, existând indicii temeinice că a fost exploatată sexual.

De asemenea, asupra acesteia au fost exercitate acte de violență fizică și psihică, în scopul de a fi împiedicată să părăsească locația“, conform unui comunicat de presă al DIICOT.

Dispariţia fetei a fost sesizată la poliţie de una dintre surorile ei. Fata a fost găsită şi a declarat că a întreţinut raporturi sexuale cu unul dintre angajaţii de acolo. Ulterior, când a fost căutată de Protecţia Copilului, nu a mai fost găsită.

A organizat cea mai puternică reţea de contrabandă cu ţigări de pe Clisura Dunării

De numele lui Omer Radovancovici se leagă mai mute scandaluri. Bărbatul a organizat cea mai puternică reţea de contrabandă cu ţigări de pe Clisura Dunării, având inclusiv sprijinul şefilor din Poliţia de Frontieră şi Vamă din zonă.

Arestat în 2006, în cadrul unei operaţiuni de anvergură a DIICOT, a fost dat în consemn la frontieră, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de constituire de grup de crimă organizată. A încercat să fugă din ţară şi a fost reţinut la punctul de vamă Turnu, din judeţul Arad.

Securitatea operaţiunilor de contrabandă cu ţigări, înspre fosta Iugoslavie, era asigurată de comisarul-şef Ion Cionca, şeful Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin.

Dosarul „Clisura“ s-a finalizat prin arestarea şi trimiterea în judecată a primarului Omer Radovancovici, a comisarului şef Ion Cioancă, comandantului Poliţiei de Frontieră Caraş, a subcomisarului Dorin Dolici Praja, şeful sectorului de frontieră Moldova Nouă şi a subcomisarului Nicuşor Cocoană, responsabil cu prevenirea şi combaterea infracţiunilor transfrontaliere.

Radovancovici a fost închis timp de 390 zile în penitenciarele din Timişoara şi Codlea. După arestare, a fost demis din funcţia de primar, pe care şi-a reluat-o la eliberarea din penitenciar, după ce oamenii din Pojejena l-a ales în 2004.

A amenințat din închisoare contracandidatul soției

La alegerile parțiale pentru funcția de primar la Pojejena, din 2013, el era închis în Penitenciarul din Timișoara. Presa scria, la acea vreme, că de după gratii, el își sprijinea soția, Mira Radovancovici, care candida din partea USL, în campania electorală. Acuzațiile au venit din partea Valeriei Schelean, liderul PDL Caraş-Severin la acea vremea.

Alte acuzații au venit din partea lui Marian Balos, unul dintre cei care l-au susţinut pe contracandidatul din partea PDL, Miladin Simionovici. Balos ar fi fost sunat din închisoare de Omer, care l-ar fi ameninţat să renunţe la campania pentru candidatul PDL.

Poliţiştii au declarat la acea vremea că nu s-a depus plângere. „Incidentul a fost semnalat înaintea debutului campaniei electorale, dar cei implicaţi au declarat că nu vor să depună plângere“, a spus agentul principal Ancuţa Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Mai multe articole despre: