Cine este cea mai în vârstă mireasă din lume. Cum arată alesul său
Margaret Husband, în vârstă de 95 de ani, şi iubitul ei Bernard Brice, în vârstă de 93 de ani, au devenit, joi, unul dintre cele mai vârstnice cupluri de "tineri căsătoriţi" din lume, informează agenţia de presă MIA.
Deplasându-se cu ajutorul unui cadru metalic cu trei roţi, decorat cu flori, Margaret s-a căsătorit cu Bernard, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la biserica St. Mary din oraşul britanic Gosforth. Aproximativ 50 de invitaţi au asistat la momentul în care Margaret, care a fost domnişoară de onoare atunci când noul ei soţ s-a căsătorit cu prima lui soţie, Dorothy, în urmă cu 66 de ani, şi Bernard au rostit jurămintele de credinţă, scrie Agerpres.
Tinerii căsătoriţi au reluat legătura în urmă cu şase ani, când Margaret a asistat la înmormântarea lui Dorothy. Au continuat să comunice, iar iubirea dintre ei a apărut după ce Margaret a călătorit în comitatul Cumbria pentru a-i face o vizită lui Bernard.
"Nu am visat niciodată că mă voi căsători la această vârstă. Nu am visat niciodată că voi trăi până la această vârstă. Nu am avut emoţii, am fost încântat. A fost o slujbă frumoasă. Ne vom bucura de recepţia de nuntă şi apoi ne vom începe cu adevărat viaţa de oameni căsătoriţi", a spus Bernard.
"Mă simt bine primită în familia lui Bernard. Avem încredere unul în celălalt", a declarat la rândul ei Margaret.
Jurnaliştii de la BBC care realizează emisiunea "Songs of Praise" au fost prezenţi la ceremonie, pentru a o filma şi a o prezenta apoi într-un show TV ce va fi difuzat pe 25 iunie. Graham, fiul în vârstă de 63 de ani al lui Bernard, un pensionar fost inginer, a fost cavaler de onoare.
Margaret, care a locuit în localitatea Banbury din comitatul Oxfordshire înainte de a se muta cu Bernard, a fost condusă spre altar de cei patru fii ai ei: Brian, Mark, Steve şi Rob.
Fiica mirelui, Helen Gadsby, în vârstă de 65 de ani, a spus: "A fost minunat, cu adevărat a fost o ceremonie frumoasă. Nu mi-am imaginat niciodată că îmi voi vedea tatăl recăsătorindu-se la vârsta de 93 de ani".
Domnişoarele de onoare au fost Holly şi Megan Husband, nepoatele miresei. Domnişoara de onoare principală a fost Eileen McDonald.
Rob Husband, cel mai tânăr dintre fiii miresei, a spus: "Cu siguranţă nu mă aşteaptam să o conduc spre altar. A locuit cu mine în ultimii nouă ani şi au existat o listă întreagă de motive pentru care, în diverse momente, am crezut că ne va părăsi. Acest motiv nu se afla pe acea listă. Am crezut că voi fi copleşit de emoţii în timp ce o conduceam la altar. Am dus-o pe mama la funeraliile primei soţii a lui Bernard, iar el a venit după ceremonie la mine şi mi-a spus că a avut întotdeauna o slăbiciune pentru mama. E minunat să îi văd acum împreună".
O recepţie a fost organizată după ceremonia religioasă la Whitehaven Golf Club.
"Tinerii căsătoriţi" vor locui de acum înainte împreună, în locuinţa lui Bernard. Mirele s-a mutat în Cumbria în 1965, după ce a trăit în Midlands alături de părinţii lui. La maturitate, s-a angajat la Pelham House School din Calderbridge, Seascale, unde a lucrat timp de 30 de ani.