Cine era tânărul de 24 de ani ucis fără vină de bolidul lui Mario Iorgulescu. Avea două fetițe
Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, avea, conform martorilor, 240 kmh când a produs accidentul în care a murit tânărul de 24 de ani.
Dany Vicol avea 24 de ani și se ducea acasă când mașina în care se afla a fost lovită de bolidul condus de Mario Iorgulescu.
Tânărul nu a mai avut nicio șansă, a murit pe loc, în urma lui au rămas două fetițe orfane, potrivit Wowbiz. Pe pagina de socializare a lui Dany au apărut imediat după aflarea veștii morții lui mai multe mesaje emoționante de la cei care i-au fost prieteni.
"Dumnezeu îi ia la el pe cei mai buni dintre noi", "Drum bun, suflet luminos", sunt doar câtvea dintre mesajele postate de amicii lui Dany.
Mario Iorgulescu, aflat la volanul unui Aston Martin nou-nouț, a fost cel care a provocat accidentul, după ce a scăpat mașina de sub control pe șoseaua Chitila din Capitală.
Deși în comunicatul Poliției nu este precizată viteza cu care circula fiul lui Gino Iorgulescu, martorii accidentului au declarat pentru Cancan că acul vitezometrului s-ar fi oprit la 240 de kilometri/oră! Mario Iorgulescu a făcut praf Audi-ul în care se afla Dany Vicol, un tânăr de 24 de ani, din Chitila, care abia aștepta să ajungă acasă, la cele două fetițe ale sale.
Dany nu a avut nicio șansă, spun martorii. Detalii despre accident AICI