MENIU

Cine era șefa de tren care a sfârșit dramatic în accidentul din Gara Galați - Avea 53 de ani - Ultimul mesaj înainte de moarte

Cine este femeia conductor care a rămas fără suflare în urma tragediei din Gara Galați. Aceasta a murit în condiții dramatice, sâmbătă seară, au dezvăluit medicii.

Sâmbătă seara, o locomotivă a intrat în trenul de călători Galați-Mărășești. În accident, a murit o angajată CFR în vârstă de 53 de ani. Este vorba despre Gina Basoc șefă de tren. În urma impactului puternic dintre locomotiva și vagonul de călători, atât mecanicul de locomotivă, cât şi cele trei persoane aflate în vagon au suferit leziuni, călătorul a rămas încarcerat, iar femeia a intrat în stop cardio-respirator.

După intervenţia echipelor de descarcerare de la ISU Galaţi şi acordarea primului ajutor, toate cele patru victime au fost transportate de către echipajele SMURD la UPU din cadrul Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi. Din cauza leziunilor produse, femeia a decedat.

Potrivit medicilor de la Spitalul Județean de Urgență, femeia a făcut cinci stopuri cardio-respiratorii.

„Au fost cinci stopuri repetate, s-a făcut tot ce se putea pentru a salva această persoană, dar din păcate nu s-a reuşit. A avut o plagă penetrantă la nivelul gâtului şi o fractură deschisă la nivelul tibiei”, a explicat coordonatorul UPU – SMURD Galaţi, Angel Trifan, la un post TV.

Conform profilului de Facebook, Gina Basoc era din comuna Tudor Vladimirescu din Galați, a studiat Științe Juridice și Politice la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați și avea o fetiță, scrie adevarul.ro.

Foto: Facebook

Ultimul mesaj trimis de Gina Basoc are acum altă semnificație

Fina ei a postat un mesaj emoționant pe Facebook: „«Să mi aduci și mie un buchet cu flori». Ultimul mesaj transmis de tine către mama. Mesajul are acum, după moartea sa, o altă însemnătate... Să ai grijă de micuța Teodora de acolo de sus, nașa. Să o ajuți să treacă peste durerea asta și să nu se dea bătută! O să fii pomenită până când o să murim. Toată lumea știe ce suflet mare ai avut și ce mamă specială ai fost care și a dat și ultima respirație pentru binele familiei. Rămas bun...“.

Mesaje pe internet și de la colegii și prietenii Ginei Basoc

"Seară neagră pentru comunitatea feroviară! Urmare evenimentului feroviar produs in această seară in Stația CF Galați Călători, colega noastră Gina Basoc, conductor tren la Comanda Galați și-a pierdut viața! Încă un ceferist de nădejde, un om valoros și un bun coleg moare la datorie!

Transmitem sincere condoleanțe familiei!Dumnezeu să o odihnească in pace!", au transmis cei de la Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane pe Facebook. 

Și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei Ginei Basoc:

„În momente de grea încercare, niciun cuvânt nu poate alina pierderea persoanei dragi, suferința și durerea. În urma accidentului feroviar din Galați în care conductorul trenului R7576 și-a pierdut viața, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate.  Ca ministru al Transporturilor, am decis o serie de măsuri menite să crească nivelul de siguranță al călătorilor, dar și al personalului CFR Călători. De asemenea, vreau ca standardele tehnice în sistemul feroviar să fie asigurate mereu la cei mai buni parametri pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete“, a postat ministrul pe Facebook.

Celelalte trei persoane rănite în Gara Galați au rămas internate în spital, cu diferite leziuni, fiind în stare stabilă. Mecanicul şi conductorul de tren au fost testaţi cu aparatul alcooltest Drager, rezultatele fiind negative. Aceștia au suferit deja intervenţii chirurgicale „de natură ortopedică şi drenaje toracice”, potrivit declarațiilor făcute la un post TV de coordonatorul UPU – SMURD Galaţi, Angel Trifan. În prezent, doar doi dintre răniți mai sunt la spital, stabilizați, cel de-al treilea fiind deja externat.