MENIU

Cine a fost Alexandru Șonea, profesorul găsit mort în biroul de la Facultatea de Agronomie

Alexandru Șonea, profesorul de la Agronomie, găsit mort în biroul de la facultate

Profesorul Alexandru Șonea a fost găsit mort în biroul său. Un apel la 112 a anunțat acest lucru în această dimineață. El era profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București și președintele senatului Universității. 

Șonea a studiat la Liceul de Cultură Generală din Mizil, județul Prahova, iar ulterior s-a înscris la Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu din București, Facultatea de Medicină Veterinară. De asemenea, după terminarea studiilor a lucrat în cadrul universității.

El deținea titlul de doctor în științe, a fost practician veterinar, profesor și angajat în Ministerul Educației. În anul 1987 a devenit asistent universitar la Facultatea de Zootehnie din București, post pe care a lucrat până în anul 2000.

Ulterior, în 2002 a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină Veterinară din București, potrivit CV-ului său. Alexandru Șonea a primit de-a lungul timpului mai multe premii și distincții.

În 2015 a primit premiul Bitdifender Excellens sub egida Protejăm Valorile Românești, dar și un premiu special și Diplomă de Excelență acordat de Media Systems Communication pentru Innovation in Heath Awards Ceremony – București.

Bărbatul a fost găsit mort în biroul său în această dimineață de o îngrijitoare care a alertat conducerea instituției de învățământ. Imediat a fost sesizată poliția, care a deschis o anchetă în acest caz. Din primele informații, profesorul universitar s-ar fi sinucis.

El nu a ajuns acasă noaptea trecută, spun surse apropiate anchetei care încearcă să stabilească ora decesului. De asemenea, pe trupul acestuia nu au fost găsite urme de violență și nici un bilet de adio, mai spun aceleași surse. Conducerea instituției de învățământ a fost șocată la aflarea veștii.

Mai multe articole despre: