MENIU

A fost ales ȘEFUL la Consiliul de studiere a arhivelor Securității. Controversele nu s-au încheiat

Nou șef la CNSAS

Marți, 3 aprilie, a fost ales noul preşedinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), după mai multe scandaluri și decizii controversate anterioare. Cazimir Ionescu, propunerea controversată a PSD, care este trimis în judecată în dosarul Mineriadei, nu va ocupa o funcție de conducere.

Constantin Buchet, propus de Guvern, a fost ales marţi preşedinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, vicepreşedinte fiind Valentin Blănariu, propus de PSD în CNSAS şi secretar Dinu Zamfirescu, iar şeful Structurii de Securitate este Cătălin Boris Precul, propus de PSD.

Buchet a mai fost membru în CNSAS la începutul anilor 2000, când a fost propus de Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM.

Instituţia precizează că "Benedict-Cazemir Ionescu nu a candidat pentru niciuna din funcţiile supuse votului".

"Colegiul C.N.S.A.S. a procedat în cadrul şedinţei de astăzi, 03.04.2018, la alegerea Biroului de Coordonare şi a Structurii de Securitate. Din cele 11 voturi valabil exprimate pentru fiecare funcţie au rezultat următoarele: Preşedinte – domnul Constantin BUCHET ales cu 9 voturi , Vicepreşedinte – domnul Valentin BLĂNARIU ales cu 8 voturi, Secretar – domnul Dinu ZAMFIRESCU ales cu 10 voturi. Şeful Structurii de Securitate – domnul Cătălin-Boris PRECUL ales cu 9 voturi", precizează CNSAS.

De asemenea, CNSAS mai comunică faptul că "domnul Benedict-Cazemir IONESCU nu a candidat pentru niciuna din tre funcţiile supuse votului în vederea alegerii Biroului de Coordonare şi Structurii de Securitate din cadrul C.N.S.A.S". Plenul reunit al Parlamentului a aprobat săptămâna trecută noua componenţă a Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). PSD l-a propus la conducerea instituţiei pe Cazimir Ionescu, inculpat în dosarul Mineriadei.

Comisiile juridice reunite ale celor două Camere trebuiau să îi audieze marţi pe membrii CNSAS, dar au decis că este suficient doar să le consulte CV-urile, astfel că au fost avizaţi favorabil toţi. Astfel, PSD i-a propus pe Valentin Blănariu, Mihai Cioflâncă, Cătălin Boris Precul, Cazimir Ionescu, Nicolae Vuvrea, iar USR pe Germina Nagâţ. De asemenea, UDMR l-a propus pe Ladislau Antoniu Csendes, ALDE pe Marius Oprea şi PMP pe Florian Bichir. În semn de protest, parlamentarii PMP au părăsit sala. Votul s-a desfăşurat prin apel nominal, înregistrându-se 252 de voturi favorabile.

Într-o scrisoare adresată lui Corneliu Vadim Tudor, Buchet afirma la începutul anilor 2000: "Trebuie sa precizez că, în întreaga mea perioadă de activitate, am încercat ca atitudinea mea publică și activitatea instituțională să fie in consonanta cu spiritul abordării partidului asupra problematicii conținute de Legea 187/1999. De asemenea, am căutat ca abordările, pozițiile mele să fie sincrone cu ideologia politica a PRM, in aceste chestiuni legate de istoria contemporană a României".

Buchet a intrat într-o dispută cu deputatul PRM Daniela Buruiana, vicepresedintele Comisiei SRI la acea vreme. Secretar al CNSAS, Constantin Buchet și-a prezentat pe larg activitatea, arăta adevarul.ro: "Vă pot enumera cateva momente in care subsemnatul, ca secretar al Colegiului, am avut rolul de inițiere si concepție: anihilarea tentativelor de a da în judecată SRI (pentru refuzul de a preda arhivele - n. red.), tratarea cu obiectivitate a unor cazuri de persoane stigmatizate aprioric drept colaboratori de către "tripleta" (Andrei Pleșu, Mircea Dinescu și Horia Roman Patapievici - n.red.), căderea la vot a propunerii himerice de a pune sigiliul dublu in actualul local al arhivei SRI".

Mai multe articole despre:
CNSAS