MENIU

Cinci greşeli pe care le faci în timpul dietei. Iată de ce nu reuşeşti să slăbeşti

Uneori, chiar dacă renunţi la dulciurile preferate, pâine şi sucuri dulci, chiar dacă faci sport în mod regulat, kilogramele în plus nu dispar. Te-ai întrebat de ce?

Nutriţionistul Rob Hobson a explicat că unele greşeli, aparent minore sau făcute inconştient, pot ruina întreaga dietă.

Iată, aşadar, ce greşeli nu trebuie să faci atunci când urmezi o cură de slăbire, dacă vrei ca rezultatele să fie cele scontate:

1. Mănânci prea multe seminte şi nuci/alune - acestea sunt surse importante de nutrienţi, dar au şi multe calorii. Dacă ţii o dietă care deja include alimente nutritive, cantitatea de seminţe, nuci şi alune trebuie redusă.

2. Renunţi complet la carbohidraţi - reducerea consumului de carbohidraţi este, într-adevăr, eficientă în lupta cu kilogramele, dar renunţarea completă este o mare greşeală. Aşadar, mănâncă din când în când quinoa, orez brun, cartofi dulci.

3. Iei prea multe gustări - majoritatea curelor de slăbire promovează gustările dese, în locul celor trei mese "tradiţionale" fixe. Totuşi, trebuie să ai grijă în această privinţă: să mănânci, deşi nu îţi e neapărat foame, poate face mai mult rău decât bine. Pentru micile gustări, poţi lua în calcul ouăle fierte, roşiile, conservele de ton, iaurtul.

4. Te cântăreşti de prea multe ori - e important să-ţi monitorizezi greutatea, dar dacă te cântăreşti prea des, s-ar putea să cazi pe o pantă periculoasă. Nu te aştepta să slăbeşti după doar câteva zile, aşa că nu are rost să te cântăreşti decât la intervale clare de timp.

5. Eviţi grăsimile - Grăsimile nu îngraşă în mod obligatoriu. Dimpotrivă, există diete care se bazează pe consumul de grăsimi şi proteine. Aşadar, câteva alimente bogate în grăsimi nu înseamnă că îţi vor aduce kilograme în plus.

Mai multe articole despre:
dietă cum slăbesc rapid cum slăbesc