MENIU

Cinci greşeli pe care le faci în fiecare zi şi care îţi cresc pofta de mâncare

Cinci greşeli pe care le faci în fiecare zi şi care îţi cresc pofta de mâncare / Foto: ele.ro

Poftele sunt cei mai mari inamici ai tai cand incerci sa dai jos cateva kilograme sau cand te straduiesti din rasputeri sa nu te ingrasi. Stiai ca, oricare ar fi slabiciunea ta alimentara, se prea poate ca tu sa o amplifici, comitand o serie de greseli de care nu esti constienta?

Iata care sunt erorile prin care iti cresti pofta de mancare si de alimente interzise:

1. Sari peste micul dejun

Poate ca nu te trezesti cu o foame de lup, insa acesta nu este un motiv pentru a sari de tot peste prima masa a zilei. Si asta fiindca, daca nu iei micul dejun, sansele ca pe la orele pranzului sa poftesti la alimente interzise si sa consumi, asadar, mai multe calorii decat ai face-o in alte circumstante cresc considerabil.

Potrivit unui studiu publicat in Nutrition Journal, nu orice fel de mic dejun este eficient, ci unul bogat in proteine - din carne, oua, fructe oleaginoase etc. - pare-se datorita faptului ca acesti nutrienti favorizeaza eliberarea de dopamina, un neurotransmitator care te ajuta sa iti gestionezi poftele mai eficient!

Ce ar trebui sa contina micul tau dejun? 100 grame de branza slaba de vaci, 2 oua fierte sau o cana de iaurt cu fulgi de ovaz si 2 linguri de unt de arahide.

Citeste continuarea pe ele.ro.