Cinci finlandezi au câștigat cel mai mare premiu la loterie din istoria țării - 90 de milioane euro
Finlanda şi-a crescut numărul de milionari, după ce un grup de cinci persoane a câştigat la loteria pan-europeană EuroJackpot impresionanta sumă de 90 de milioane de euro (110 milioane de dolari), informează sâmbătă DPA.
Dacă potul va fi împărţit în mod egal între cei cinci norocoşi, fiecare dintre aceştia va pleca acasă cu 18 milioane de euro - suma totală fiind cea mai mare câştigată vreodată la loterie în Finlanda.
Biletul câştigător a fost cumpărat de la un supermarket din Loimaa, o localitate situată la aproximativ 130 kilometri vest de capitala Helsinki, a declarat un reprezentant al companiei publice de jocuri de noroc din Finlanda, Veikkaus.
Câştigătorii vor trebui să-şi revendice câştigurile de la sediul central al Veikkaus din Helsinki, deoarece nu aveau un card Veikkaus, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Tero Talaslahti, tabloidului Ilta Sanomat.
Un alt jucător, din oraşul Oulu (nordul Finlandei), a câştigat 3,5 milioane de euro la categoria a doua a extragerii, la care au fost înregistraţi opt câştigători, au declarat reprezentanţi ai companiei Veikkaus.
Loteria EuroJackpot este disponibilă în 16 ţări, aminteşte DPA.