MENIU

Cifrele sclaviei în România! Minori obligați să muncească, bătuți, închiși și omorâți

Fenomenul sclaviei minorilor în România există. În spațiul public au apărut exemple de diverși copii abuzați și chiar uciși. Autoritățile recunosc această stare de fapt dar nu o imagine completă asupra acestui fenomen, pentru că fiecare are statistica sa.

Un adolescent de 19 ani din Galați, Mihai Alexandru Stoian, a scăpat de sclavie decât prin moarte. A stat zece ani într-o baracă neîncălzită şi murdară, singur, fără mâncare, fără familie, fără viitor. Conform informațiilor apărute public, Mihai era la dispoziţia exclusivă a familiei Nedelcu. A fost ţinut departe de civilizaţie, în cuşca din spatele casei sau pe câmp cu oile. Zece ani nu a avut voie să vorbească cu nimeni, nu avea prieteni, nu a avut copilărie. Doar un câine şi 300 de oi. Şi un stăpân care l-a torturat zilnic.

Un bărbat de 42 ani, proprietar al unei ferme de bovine din localitatea Hopârta, judeţul Alba, a fost condamnat la închisoare cu executare şi plata a peste 50.000 euro către cinci copii din Bihor pe care i-a luat de la părinţi şi i-a forţat timp de patru ani să lucreze pe proprietatea sa.

Hotărârea de condamnare la închisoare a lui Ionuţ Spătaru, proprietar al unei ferme, a fost pronunţată de Tribunalul Alba într-un proces declanşat pe numele bărbatului de Serviciul teritorial Alba Iulia al DIICOT.

Doi asistenți maternali și fiica lor au transformat copilăria a patru băieți din Timiș într-un coșamr. Timp de doi ani, băieţii au fost umiliţi, bătuţi şi obligaţi să muncească până la epuizare în gospodărie. Sistemul care ar fi trebuit să protejeze copiii a eşuat de două ori. De calvarul băieţilor ştia inclusiv directorul şcolii. Într-un final, asistentul maternal a fost arestat, iar soţia şi fiica sunt cercetate sub control judiciar.

Fără să mai dăm exemple concrete, mai menționăm ceea ce fiecare dintre noi a văzut pe străzile localităților sau de drumurile patriei: copii cerșetori! 

Cifrele autorităților diferă

Acestea sunt câteva cazuri care arată că sclavia minorilor în România există. O recunosc și autoritățile, deși nu se înțeleg la cifre. Acestea diferă de la minister la minister. Și Parchetul General are o statistică a proceselor deschise pentru infracțiunea de sclavie.

Într-un document semnat de Gabriela Scutea, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), se spune că în cazul de la Galați Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus trimiterea în judecată a doi incuplați pentru săvârșirea infracțiunilor de sclavie și determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Dosarul se alfă pe rolul Tribunalului Galați. ”Trimiterea în judecată este înregistrată la infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii care este mai graă decât infracțiunea de sclavie”, se spune în document.

În ce privește infracțiunea de sclavie, în perioada 2018-2021 și pentru semestrul I 2022 au fost în lucru 29 de dosare, din care au fost soluționate 15 (14 prin clasare și 1 prin renunțare la urmărirea penală), se mai arată în documentul semnat de Gabriela Scutea.

Citește continuarea pe puterea.ro.

Mai multe articole despre:
sclavie sclavie romania sclavie copii abuz copii