MENIU

Cifrele realității: Peste 2.500 de firme au pus lacăt pe ușă, în primele 4 luni ale acestui an

Peste 2.500 de firme și-au pus lacătul pe ușă de la începutul anului. Foto/Profimedia

Deși guvernanții spun că fac totul și că economia o duce bine, realitatea este alta. Peste 2.500 de firme și persoane fizice au renunțat să mai facă afaceri.

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele patru luni din acest an a fost de 2.526, în creştere cu aproape 15% faţă de perioada similară din 2023, când au fost înregistrate 2.199 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Numai în luna aprilie au fost consemnate 723 de insolvenţe.

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă, în perioada 1 ianuarie - 30 aprilie 2024, au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 490, număr în creştere cu 7,69% faţă de primele patru luni din 2023.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 222 insolvenţe (plus 47,02%), Cluj - 193 (plus 51,97%) şi Timiş - 145 (minus 51,04%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Harghita - 5 (minus 61,54%), Mehedinţi - 11 (minus 35,29%), Vaslui - 13 (minus 23,53%) şi Olt - 14 (plus 61,11%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 677 (plus 9,9% comparativ cu primele patru luni din 2023), construcţii - 523 (plus 22,48%) şi în industria prelucrătoare - 287 (plus 12,55%).â

Mai multe articole despre:
firme inchise onrc faliment firme 2024