Cifre uluitoare despre evoluția pandemiei Covid: În România, am putea ajunge la 2.600 de cazuri pe zi
Semnal de alarmă venit de la specialiști. În septembrie am putea avea chiar și 2.600 de îmbolnăviri, pe zi. Asta reiese dintr-un studiu realizat la Timișoara. Epidemiologii avertizează că, în acest scenariu, iarna ne va prinde cu sistemul sanitar la pământ.
Cercetătorii au luat în considerare numărul de îmbolnăviri de până acum, viteza cu care se propagă epidemia și numărul de cazuri noi apărute în fiecare zi.
"Dacă ne-am menține de de acuma în colo, până în 19 septembrie la un număr bazal de reproducere de 1,1, atunci, într-adevăr, în data de 19 septembrie ne-am putea confrunta cu aceste 2604 cazuri noi, pe zi. Știți e respectarea de către oameni a măsurilor de relaxare. Și felul în care unii de la noi înțeleg să nu respecte măsurile și la concertul acela, și la horă", spune Emilian Popovici, vicepreședinte Societatea Română de Epidemiologie.
Lucrulile stau deja rău, cu un număr tot mai mare de îmbolnăviri și tot mai multe focare.
"Numărul de cazuri în anumite zone ale țării a crescut foarte mult, alarmant chiar. De exemplu în Brașov, București, Iași, există riscul ca sistemul de sănătate să nu facă acestui număr mare de cazuri, atât forme ușoare cât și forme severe de terapie intensivă. Există riscul ca focarele nou apărute să facă ca sistemul de sănătate să nu mai facă față", spune Virgil Musta, medic boli infectioase, Spitalul Victor Babes Timișoara.
În cel mai grav scenariu al epidemiologilor din Timișoara, dacă rata infecțiilor se menține, la 14 septembrie, am putea avea 1.149 de persoane internate la terapie intensivă.