MENIU

Cifre record la vaccinare! Peste 94.000 de persoane imunizate în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost înregistrate

Vaccinare Romania/sursa foto: INQUAM, Octav Ganea

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 94.354 doze de vaccin, dintre care 78.452 - Pfizer, 7.216 - Moderna, 8.464 - AstraZeneca şi 222 - Johnson&Johnson, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. În același interval au fost înregistrate 92 de reacţii adverse - 9 de tip local şi 83 de tip general.

38.503 persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 55.851 persoane cau primit rapelul. De la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie 2020, au fost administrate 5.588.267 de doze unui număr de 3.449.831 de persoane, dintre care 1.311.395 au primit o doză şi 2.138.436 şi pe cea de-a doua.

De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 14.411 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca - 1.544 de tip local şi 12.867 de tip general. CNCAV menţionează că 144 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.