Christine Lagarde se retrage provizoriu de la șefia FMI, după nominalizarea la BCE
Șefa FMI Christine Lagarde, s-a declarat ''foarte onorată să fie nominalizată pentru preşedinţia'' Băncii Centrale Europene (BCE).
Directoarea Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, s-a declarat ''foarte onorată să fie nominalizată pentru preşedinţia'' Băncii Centrale Europene (BCE), informează marţi AFP şi dpa.
"Având în vedere cele de mai sus şi în consultare cu membrii Comisiei de etică a Consiliului Administrativ, am decis să mă retrag provizoriu din funcţia mea de director general al FMI în timpul perioadei de nominalizare", a adăugat Lagarde într-o postare pe Twitter.
Liderii UE au ajuns marţi seară la un acord privind viitorii şefi ai instituţiilor blocului comunitar. Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, a fost desemnată preşedintă a Comisiei Europene, iar Christine Lagarde, preşedintă a Băncii Centrale Europene. Informaţia a fost confirmată de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.
I am honored to have been nominated for the @ECB Presidency. In light of this, and in consultation with the Ethics Committee of the IMF Executive Board, I have decided to temporarily relinquish my responsibilities as IMF Managing Director during the nomination period.