MENIU

China pregătește propria pace pentru Ucraina: „boicot subtil”

Pacea din Ucraina, motiv de dispută între SUA și China. Foto/Profimedia

China își promovează propriul plan de pace pentru încetarea războiului dintre Rusia și Ucraina. Unul dintre cei 10 diplomați care au discutat cu Reuters despre eforturile de lobby a numit campania Beijingului "boicot subtil".

China își promovează propriul plan de pace pentru încetarea războiului dintre Rusia și Ucraina. În timp ce zeci de state ale lumii se întâlnesc la sfârșitul acestei săptămâni pentru un summit privind pacea în Ucraina, China a făcut lobby pe lângă decidenții altor țări în favoarea aternativei formulate de Beijing.

Unul dintre cei 10 diplomați care au discutat cu Reuters despre eforturile de lobby a numit campania Beijingului "boicot subtil", transmite Agerpres.

Nouăzeci de state şi organizaţii s-au înregistrat pentru a participa la summitul de sâmbătă şi duminică în staţiunea alpină Lucerna, care va încerca să obţină sprijin pentru propunerile de pace ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, inclusiv retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina.

Moscova, care nu a fost invitată la Lucerna, a denunţat reuniunea, calificând-o drept inutilă. China, care are legături strânse cu Rusia, a declarat că nu va participa la conferinţă, deoarece nu îndeplineşte cerinţele Beijingului, inclusiv participarea Rusiei.

China şi Rusia au proclamat un parteneriat "fără limite" cu doar câteva zile înainte ca preşedintele Vladimir Putin să ordone trupelor sale să invadeze Ucraina în februarie 2022. Beijingul afirmă că este neutru în conflict şi că nu a furnizat Moscovei arme sau muniţii.

După ce China a declarat că nu va participa la summitul de la Lucerna, Zelenski a acuzat Beijingul că ajută Moscova să submineze reuniunea, acuzaţie negată de Ministerul chinez de Externe.

Ucraina, SUA şi alte guverne occidentale au făcut lobby puternic pentru ca Beijingul să participe la discuţii, în încercarea de a legitima summitul şi de a se ajunge la un consens larg cu privire la o foaie de parcurs pentru un viitor proces de pace.

În discuţiile cu ţările emergente, China nu a criticat în mod deschis summitul preconizat în Elveţia şi nici nu a cerut în mod direct acestor ţări să nu participe, au declarat pentru Reuters diplomaţi străini acreditaţi la Beijing.

Dar unul dintre ei a afirmat că Beijingul le-ar fi spus ţărilor emergente că reuniunea din Elveţia ar prelungi războiul, în timp ce alţi doi diplomaţi familiarizaţi cu acest dosar au declarat că China a transmis naţiunilor occidentale că multe dintre ţările emergente s-au aliniat opiniilor sale cu privire la această conferinţă.

Diplomaţii, citaţi de Reuters, au solicitat să li se păstreze anonimatul întrucât nu au fost autorizaţi să discute acest subiect sensibil cu presa.

Ministerul chinez de Externe nu a răspuns deocamdată unei cereri de comentarii din partea Reuters cu privire la efortul său de lobby. Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Mao Ning, a declarat săptămâna trecută: "China speră sincer că o conferinţă de pace nu se va transforma într-o platformă folosită pentru a crea o confruntare între blocuri. A nu participa la ea nu înseamnă a nu sprijini pacea".

Pe măsura apropierii summitului, China şi-a intensificat acţiunile prin întâlniri cu demnitarii străini în vizită, apeluri telefonice şi mesaje către misiunile străine pe platforma chineză WeChat, au declarat diplomaţii.

Trimisul special al Beijingului pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, a vizitat luna trecută Turcia, Egiptul, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite şi s-a întâlnit cu oficiali din ţări emergente la ambasadele acestora din Beijing, potrivit lor.

Dincolo de explicaţia de ce nu participă la summit, China a încercat să atragă naţiunile emergente să se alăture planului de pace în şase puncte pe care l-a emis împreună cu Brazilia luna trecută.

Propunerea face apel la o conferinţă internaţională de pace "organizată la timpul potrivit, fapt recunoscut atât de Rusia, cât şi de Ucraina, cu participarea egală a tuturor părţilor, precum şi cu o discuţie corectă a tuturor planurilor de pace".

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a sugerat că Beijingul ar putea organiza o astfel de conferinţă. Putin şi-a exprimat sprijinul pentru planul Chinei de soluţionare paşnică a crizei, afirmând că Beijingul a înţeles pe deplin ce se află în spatele acesteia.

Patruzeci şi cinci de ţări şi-au exprimat sprijinul pentru această propunere, iar peste 20 de ţări fie s-au alăturat, fie au luat-o "serios în considerare", a declarat săptămâna trecută ministrul de externe Wang Yi.

Reuters nu a putut stabili în mod independent ce impact a avut lobby-ul Chinei, dar numărul participanţilor înregistraţi la summitul de la Lucerna este în scădere de la 107 despre care biroul lui Zelenski a spus că au fost confirmaţi la începutul lunii iunie.

În Asia, aliaţii SUA, Filipine şi Japonia, precum şi Thailanda, Singapore şi Timorul de Est şi-au confirmat prezenţa. Malaezia a declarat că se va abţine, la fel şi Cambodgia, care are legături economice strânse cu China. Preşedintele Senatului Cambodgiei, Hun Sen, a negat că ar fi fost presat de Beijing pentru a evita conferinţa. Indonezia a spus că îşi va trimite ambasadorul la Berna, iar Vietnamul nu şi-a exprimat clar poziţia.