CFR vrea să repare locomotive vechi la sume mai mari decât costă unele noi
Ministerul Transporturilor se pregătește de achiziții controversate. Conform unui proiect pus în dezbatere publică, 55 de locomotive ar urma să fie modernizate la un preț de peste 1 miliard de lei. Un calcul arată că, cel puțin pe hârtie, prețul pentru fiecare locomotivă este mai mare decât cel pe care l-au plătit vecinii bulgari pentru locomotive nou-nouțe.
CFR Călători a organizat o licitație în 3 etape, pentru modernizarea și întreținerea a 55 de locomotive. În prima etapă au fost semnate actele pentru 19 locomotive electrice, valoarea estimată fiind de 92 milioane euro prin fonduri PNRR.
Pentru a doua procedură de achiziție, tot pentru 19 locomotive, valoarea contractului este de 100 milioane euro, iar pentru a treia licitație care urmează să fie publicată rămân alte 17 locomotive de modernizat, potrivit Realitatea Plus și economedia.
Potrivit calculelor prezentate de sindicatele feroviare, costul reparării depășește 3 milioane de euro pe locomotivă, în condițiile în care, potrivit acelorași surse, Bulgaria a cumpărat în 2020 de locomotive noi, din Germania, cu o jumătate de milion de euro mai ieftine.
În acest preț, mai spun sindicaliștii, erau incluse și cheltuielile de mentenanță, piesele de schimb pe o perioadă de 3 ani și training pentru personal.
Vechimea medie a locomotivelor CFR Călători este de 44 de ani. Operatorul de stat are în total 1.100 de locomotive, însă doar aproximativ 400 sunt efectiv în circulație.