MENIU

CEx crucial la PSD! Luni se va tranșa remanierea guvernamentală

<p>Cex PSD</p>

Pesediștii se vor întâlni, luni, la Parlament într-un Comitet Executiv Naţional în care vor discuta teme extrem de importante precum remanierea guvernamentală

Luni, la Parlament, social democrații vor discuta despre remanierea guvernamentală anunțată de ceva vreme și, posibil, despre candidatul pe care îl vor susţine la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

În acest sens s-a exprimat Nicolae Bădălău, lider al PSD Giurgiu, care a apreciat faptul că Dăncilă vrea să candideze sau se oferă să candideze. ”CEX- ul va lua decizia cea mai bună. Eu nu am nimic împotriva niciunei candidaturi, ceea ce eu îmi doresc este ca candidatul propus de Partidul Social Democrat să câștige alegerile. Și aici avem foarte mulți oameni valoroși: doamna președintă Dăncilă, domnul ministru Teodorovici, doamna Firea, cei care s-au oferit să candideze cu siguranță că sunt oameni de partid, ideea este sa realizăm o coeziune și tot partidul să se mobilizeze pentru a câștiga alegerile”.

În ceea ce privește remanierea unor miniștri, din interiorul PSD s-au auzit nume precum: Petre Daea, Daniel Suciu, Răzvan Cuc sau Carmen Dan.

Conform declarației făcută de șefa Guvernului - Viorica Dăncilă, remanierea va fi raportată la măsurile din programul de guvernare, la activitatea fiecărui ministru, la modul în care a comunicat măsurile. ”Remanierea nu e pentru o persoană sau alta. Nu a fost nicio discuţie referitoare la un ministru sau altul”, a spus Viorica Dăncilă.

Remanierea s-ar putea extinde şi la ministerele ALDE, conform unor discuții neoficiale. Pe lista neagră ar fi ministrul de externe - Teodor Meleşcanu şi ministrul Energiei - Anton Anton.

Mai multe articole despre:
null