MENIU

Cetățeni străini din 6 țări, printre victimele atacului terorist din Viena. 14 suspecți au fost arestați

Poliția austriacă a anunțat că printre cei 23 de răniți în atacul terorist din Viena se află și cetățeni din alte șase țări. De asemenea, doi din cei patru morți erau cetățeni străini. Atacul a fost revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic. Ministrul de Interne a anunțat, miercuri, că poliția a arestat 14 suspecți în acest caz. 

Printre cei patru oameni uciși în atacul comis luni seară, în apropierea unei sinagogi din Viena, unul era german și unul, nord-macedonean. 

În privința răniților, cei mai mulți sunt austrieci, dar printre aceștia se află și cetățeni din Germania, Slovacia, Bosnia, Luxemburg şi Afganistan. 

Trei răniți se află în continuare în stare gravă, dar stabilă, transmite Agerpres. 

Atacul din Viena a fost comis de un tânăr de 20 de ani, născut în Viena din părinți de origine albaneză. Anul trecut, acesta a fost condamnat la închisoare, fiind cunoscut serviciilor de informaţii interne pentru că voia să plece în Siria să se alăture grupării jihadiste Stat Islamic. Luni seară, tânărul a tras la întâmplare, cu un Kalaşnikov, în oamenii aflați la terase, într-o zonă de recreere a Vienei. Teroristul a fost ucis de polițiști. 

Ministrul austriac de Interne, Karl Nehammer, a anunțat, miercuri, că înregistrările video făcute cu telefonul mobil de cetăţeni nu indică faptul că ar fi fost și alți atacatori. În urma a 18 percheziții domiciliare, polițiștii au arestat 14 suspecți, a precizat acesta.