Cerul Greciei, în flăcări, ca urmare a unui incendiu VIOLENT, în apropiere de Atena: Aproximativ 2.000 de hectare de pădure, mistuite, case distruse, oameni evacuați
Mobilizare impresionantă de forțe la vest de Atena, acolo unde pompierii greci se luptă pentru a doua zi consecutiv cu un incendiu violent. Flăcările au distrus o pădure întinsă de pini situată la aproximativ 60 de kilometri vest de capitala Greciei, în apropierea staţiunii Loutraki. Încă de la primele ore ale acestei dimineți, mai multe avioane şi elicoptere au fost trimise în zonă pentru a ajuta echipajele mobilizate la sol.
Eforturile de stingere a incendiului au fost îngreunate de vântul puternic. În ciuda acestui fapt, se pare că situaţia s-ar fi "ameliorat", conform unei declarații făcute la radioul de stat de un purtător de cuvânt al pompierilor.
Din informațiile existente până la acest moment, echipajele de pompieri au reuşit să stingă o serie de incendii mai mici în încercarea de a lichida incendiul principal, însă există în continuare riscul ca unele dintre acestea să se reaprindă.
La o primă evaluare, autorităţile estimează că aproximativ 2.000 de hectare de pădure şi mai multe case din zona rurală au fost distruse. Numeroase sate au fost evacuate de la izbucnirea incendiului, miercuri seara.
Acesta este primul incendiu major din Grecia din acest an. În ultimele zile, în sudul ţării s-au manifestat condiţiile de secetă, cu temperaturi urcând până la 30 de grade Celsius în numeroase locuri, relatează Agerpres.