Certificatul digital de călătorie emis de Elveția, acceptat în UE pe bază de reciprocitate
Comisia Europeană a decis ca certificatele digitale COVID-19 emise de Elveția să fie considerate echivalente cu cele ale Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că deținătorii lor vor putea călători pe teritoriul UE fără restricții, țara situată în Europa Centrală urmând să accepte certificatele statelor membre. Decizia va intra în vigoare de vineri, 9 iulie.
Elveția este prima țară din afara UE pentru care se ia această decizie și va fi conectată la sistemul UE de verificare a certificatelor de călătorie, relatează G4Media.ro.
În practică, deținătorii unui certificat elvețian – cetățenii elvețieni, cetățenii UE și cetățenii țărilor terțe care stau legal sau au reședința în Elveția – vor putea călători în interiorul UE în aceleași condiții ca titularii unui certificat digital COVID al UE, precizează o informare de presă a Comisiei Europene.
În același timp, Elveția a fost de acord să accepte certificatul COVID digital al UE.