MENIU

Certificatul digital al UE privind COVID-19, aprobat OFICIAL. CÂND va deveni aplicabil

Certificat vaccinare antiCovid

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a aprobat, astăzi, DEFINITIV certificatul digital de călătorie european privind COVID-19. Potrivit unui comunicat al PE, certificatul va facilita călătoriile în interiorul UE şi, astfel, va contribui la redresarea economică.

Vot legat de implementarea acestui certicat a fost unul covârșitor în favoarea acestuia. Vorbim despre 546 voturi "pentru", 93 \"împotrivă" şi 51 "abţineri" - cetăţenii Uniunii Europene - şi 553 voturi "pentru", 91 "împotrivă" şi 46 "abţineri", în ceea ce-i privește pe resortisanţi ai ţărilor terţe.

Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie. Acesta va include un cod QR.

Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte.

În acest sens, se va introduce un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea certificatelor şi capacitatea de a le verifica în întreaga Uniune Europeană.

Sistemul va fi aplicabil înecpând de la data de 1 iulie pentru o perioadă de 12 luni. Deţinerea certificatului nu va fi o condiţie prealabilă pentru a putea beneficia de libertatea de circulaţie.

Toate ţările membre trebuie să accepte certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM). Statele membre decid, în schimb, dacă acceptă şi certificatele emise pentru vaccinurile autorizate potrivit procedurilor naţionale de autorizare sau pentru cele înscrise pentru utilizare în caz de urgenţă pe lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Toate datele cu caracter personal trebuie prelucrate în conformitate cu Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR). Certificatele vor fi verificate offline şi nu se vor păstra date cu caracter personal.

Textul trebuie să fie adoptat oficial de Consiliu şi publicat în Jurnalul Oficial al UE. El urmează să intre în vigoare imediat şi să se aplice începând cu 1 iulie 2021. 

Certificatele digitale verzi care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană, pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor.

Soluția tehnică dezvoltată de STS va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricțiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.