Certificatele de naștere se vor putea obține online. Ce alte acte de stare civilă vor fi disponibile în format electronic
Românii vor sta mai puțin la cozi la ghișee. Patru dintre serviciile de stare civilă - naştere, căsătorie, divorţ şi deces - vor fi la un click distanţă, a afirmat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
"Patru dintre serviciile de stare civilă - naştere, căsătorie, divorţ şi deces - vor fi la un click distanţă, a afirmat, miercuri, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.
Asta datorită primului proiect de anvergură în dezvoltarea serviciilor de e-guvernare, finalizat de Ministerul Afacerilor Interne, alături de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Autoritatea pentru Digitalizarea României și Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Proiectul #SIIEASC se încheie azi, însă el este fundamentul parteneriatului de lungă durată între #MCID și #MAI, pentru care îi mulțumesc domnului viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Acest parteneriat va face viața românilor din țară și din diaspora mai ușoară!
Din datele noastre, MAI gestionează cele mai accesate evenimente de viață de către români. 4 dintre ele – nașterea, căsătoria, divorțul și decesul – au fost digitalizate prin acest proiect.
Concret, a fost dezvoltat un sistem informatic de administrare a fluxurilor operaționale și a serviciilor de stare civilă și au fost transpuse în format digital peste 68 de milioane de acte de stare civilă, emise în ultimii 100 de ani.
Felicitările mele merg către domnul chestor Cătălin Giulescu, managerul proiectului și către echipa de implementare, care au lucrat susținut pentru a construi unul din pilonii digitalizării sectorului public.
Serviciile publice digitale sunt viitorul administrației din România, iar pașii pe care îi avem de făcut sunt clari. Digitizarea documentelor, optimizarea fluxurilor de lucru, interconectarea bazelor de date și livrarea de servicii publice electronice vor aduce administrația aproape de fiecare român!
Împreună suntem mai puternici!", a scris Bogdan Ivan, într-o postare pe Facebook.