Cererea lui Dan Voiculescu de a nu se mai prezenta la Poliţie în zilele de luni şi vineri, RESPINSĂ
Cererea lui Dan Voiculescu de a se nu mai prezenta la IPJ Ilfov în zilele de luni şi vineri, conform programului de supraveghere din cadrul controlului judiciar, a fost respinsă de procurorii anticorupţie, pe motiv că este inadmisibilă.
Voiculescu, aflat sub control judiciar în dosarul în care este cercetat pentru şantajarea unor oameni de afaceri, a cerut Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), la 30 iulie, înlocuirea acestei obligaţii cu cea alternativă de a se prezenta la organul de Poliţie ori de câte ori este chemat, potrivit mediafax.ro.
În motivarea cererii s-a arătat că dispoziţiile din Codul de procedură penală conferă organului de urmărire penală posibilitatea de a aplica una dintre cele două obligaţii alternative, aspect care ar rezulta din utilizarea de către legiuitor a conjuncţiei disjunctive "sau", respectiv că obligaţia de a se prezenta la organul de poliţie după un program prestabilit nu este necesară şi proporţională raportat la scopul urmărit prin luarea măsurii, precizează DNA.
De asemenea, în solicitare s-a arătat că "datorită circumstanţelor cauzei, în principal mediatizarea excesivă a cazului, presa cunoaşte zilele şi orele la care trebuie să se prezinte în faţa organului de poliţie, aşa încât inculpatul ar fi expus public atunci când se prezintă la organul desemnat cu supravegherea, fapt care i-ar afecta iremediabil prezumţia de nevinovăţie, aşa cum aceasta este garantată de art. 4 din C.pr.pen., respectiv de art. 6 şi 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului".