MENIU

Cererea de pensionare a judecătorului Mustaţă, rediscutată de plenul CSM

Cererea de pensionare a judecătorului Mustaţă, rediscutată de plenul CSM

Cererea de pensionare formulată de judecătorul Stan Mustaţă - arestat într-un dosar de corupţie - va fi discutată pentru a doua de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa de marţi.

Potrivit ordinii de zi publicată pe site-ul CSM, membrii Consiliului vor analiza, marţi, nota Direcţiei resurse umane cu privire la cererea înaintată de judecătorul suspendat Stan Mustaţă.

Plenul CSM analizează pentru a doua oară această cerere de pensionare, după ce în primă fază a stabilit că o astfel de solicitare poate fi discutată abia după soluţionarea definitivă a dosarului de corupţie în care este vizat judecătorul de la Curtea de Apel Bucureşti.

Membrii Consiliului pot dispune pensionarea magistratului, însă, până la clarificarea dosarului aflat în instanţă, el nu va primi o pensie specială de magistrat, ci o pensie de bază.


Mai multe articole despre:
CSM STAN MUSTAŢĂ Stan Mustaţă arestat