MENIU

Ce conţin, de fapt, cerealele din supermarketuri pentru micul dejun? Nu o să mai mănânci niciodată

Ce conţin, de fapt, cerealele pentru micul dejun? Nu o să mai mănânci niciodată

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat 73 de sortimente de cereale din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății micilor consumatori.

La 62% dintre produsele analizate s-au identificat arome artificiale în compoziția acestora.

Numai la 38% dintre produsele analizate s-au folosit cereale integrale, adică măcinișuri din bobul întreg sau făinuri dietetice, la fabricarea cerealelor rafinate, procentul de făinuri dietetice fiind cuprins între 24% și 75%, dar și aceste produse au fost denaturate prin adaosul de arome artificiale, minerale și vitamine sintetice, zahăr și aditivi alimentari.

Majoritatea produselor analizate au denumiri care induc în eroare consumatorul, creându-i acestuia impresia că anumite ingrediente menționate în denumirea produsului se găsesc în cantități semnificative. Redăm mai jos câteva exemple care susțin afirmația de mai sus.

I. Cereale integrale cu gust de căpșuni, conțin 0,3% pudră de căpșuni.

II. Fulgi de cerele cu ciocolată, conțin 1,5% pudră de ciocolată.

III. Cereale extrudate cu cacao și aromă de ciocolată, conțin glicerină, aromă artificială de ciocolată și 4,75% cacao pudră.

IV. Cereale extrudate cu miere, conțin 1% miere de albine.

V. Cereale extrudate sub formă de inelușe, glazurate cu sirop de zaharuri și miere, conțin 2% miere de albine.

VI. Cereale extrudate sub formă de bile cu cacao și aromă de vanilie, glazurate cu sirop de zaharuri, conțin 2,3% miere de albine.

VII. Muesli cu ciocolată și caramel, conține ulei de turnesol.

VIII. Cereale expandate cu aromă de fructe, colorate cu carmin, colorant obținut dintr-o specie de insecte.

IX. Cereale expandate cu gust intens de ciocolată, conțin 2% pudră de cacao.

X. Cereale expandate cu gust delicios de caramel, conțin 1% zahăr caramelizat.

XI. Inelușe din cereale cu miere și scorțișoară, conțin 2% miere de albine și 0,3% scorțișoară.

Studiul trage un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care zahărul adăugat în alimentele destinate copiilor cu vârste mici îl are asupra sănătății acestora. La 81% dintre produsele analizate, cantitatea de zaharuri declarată de către producători depăşeşte cantitatea de 15 grame zahăr per 100 grame de produs, încălcându-se astfel recomandarea din Ordinul nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor.

Una dintre cele mai controversate teme de discuţie din ultima vreme este obezitatea la copii. Dacă până acum doar americanii erau „acuzaţi” de obezitate, în prezent problema a început să se manifeste și în rândul europenilor și, din păcate, afectează din ce în ce mai mulți copii.

Care sunt principalele cauze ale creșterii ratei obezității?

Principalii responsabili pentru creșterea ratei obezităţii sunt dietele nesănătoase, în combinație cu lipsa activității fizice, sau altfel spus, un dezechilibru între aportul caloric și caloriile consumate. Cu cât acest dezechilibru are loc pe o perioadă mai mare de timp, cu atât crește riscul apariției obezității.

Obiceiurile de consum s-au schimbat. Consumul de cereale integrale și fibre a scăzut, în favoarea cerealelor rafinate, a grăsimilor animale și a produselor de origine animală.

Efectele zahărului în alimentația copiilor:

Dereglarea metabolismului calciului: copii se îmbolnăvesc din această cauză și au dinții stricați de timpuriu. Studiile arată că zahărul adăugat în timpul preparării produselor destinate copiilor (monozaharidele și dizaharidele) reprezintă cauza numărul unu în apariția cariilor.

Obezitatea. Cea mai răspândită afecțiune provocată de consumul excesiv de zahăr este obezitatea. Deși zahărul nu este bogat în calorii, consumat în exces poate afecta sistemul hormonal, ducând la creșterea apetitului, mărirea țesutului adipos și apariția celulitei.

Diabetul. Consumul de zahăr și de produse zaharoase este cel mai mare inamic al pancreasului care cu timpul, epuizat de efortul de a metaboliza cantități mari de zaharoză, începe să nu mai funcționeze la parametrii normali. Așa apare diabetul. Acesta generează complicații grave în organism.

“Zahăr ascuns”. Un lucru deosebit de grav este adaosul de “zahăr ascuns” care poate fi găsit în diverse sortimente de mâncare și cel mai grav, și în mâncărurile destinate copiilor. Foarte important este să citiți etichetele produselor, pentru a studia conținutul lor de zahăr. Deși pe etichetele unor produse, sucuri sau cereale, scrie natural, acest lucru nu este adevărat de cele mai multe ori. Ingrediente precum fructoză din sirop de porumb, folosite ca îndulcitori, fac din produsele “naturale” adevărate bombe în alimentația copiilor. Alte ingrediente în care este “ ascuns” zahărul sunt: fructoza, siropul de malț, extractul de malț, siropul de porumb, melasa, zaharul brun, zaharoza, malțul de orez, agava. Toate acestea reprezintă îndulcitori artificiali adăugați în produsele destinate copiilor ce dăunează sănătății lor.

Afecțiunile cauzate de consumul excesiv de zahăr sunt următoarele: osteoporoza și probleme legate de asimilarea calciului, scăderea imunității, cancer, în special cel de colon, gastrită, colită de fermentație, tulburările de ciclu menstrual la femei, alergiile, scleroza, reumatismul, anemia, cardiopatiile, astenia, sinuzita, rinita.

La copii, consumul frecvent de alimente bogate în zahăr influențează procesele de creștere, ducând la apariția rahitismului și a fragilității osoase, declanșând pubertatea prematură, generând probleme de comportament (scăderea voinței, predispunere la violenţă, scăderea capacității de concentrare etc.).

Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs, care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung.

În cele 73 de produse analizate s-au identificat 13 aditivi alimentari, după cum urmează: fosfaţi de sodiu, dioxid de sulf, acid citric, metabisulfit de sodiu, polidextroză, mono şi digliceride ale acizilor graşi, caramel, fosfat tricalcic, glicerină, gumă arabică, complexe de cupru ale clorofilelor, carbonat de calciu, carmin, pectine şi acid ascorbic.

E 120 - Carminul este un colorant roşu strălucitor produs din insecte, coşenile, specie de gândac din America de Sud, uscate şi zdrobite. Carminul nu este recomandat în alimentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate şi deficienţe de concentrare. Poate produce astm, alergii şi rinite.

E150a – caramel simplu, cel mai utilizat colorant artificial. Poate provoca hiperactivitate şi probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.

E 170 – carbonatul de calciu folosit ca regulator de aciditate, agent de antiaglomerare, emulgator, stabilizator şi colorant. Nu este permis în alimentele destinate sugarilor şi copiilor mici. Poate cauza hipercalcemie, manifestată prin vomă, dureri abdominale, stare mentală alterată, iar pe termen lung generează probleme renale.

E 220 – dioxidul de sulf folosit ca şi conservant.Încetineşte asimilarea vitaminei B1, poate produce dureri de cap, ameţeli, provoacă afecţiuni intestinale. Produce "astmul de sulfit" la persoanele sensibile.

E223 - metabisulfit de sodiu, conservant, poate provoca reacții alergice la persoanele sensibile la sulfiți, incluzând reacții respiratorii la astmatici, șoc anafilactic sau altfel de reacții alergice la persoanele sensibile. Doza zilnică acceptabilă este de până la 0.7 mg per kg de masă corporală.

E300 – acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care în cantități mari poate produce diaree, atacă smalțul dinților și formarea calculilor la rinichi.

E330 – acid citric - Este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor și nu trebuie consumate alimente ce conțin acid citric de către cei care au afecțiuni cardiovasculare sau renale, afecțiuni ale aparatului digestiv și diaree.

E339 – fosfaţii de sodiu folosiţi ca antioxidant natural mineral. Poate cauza alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale şi ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase şi creşterea nivelului de colesterol.

E341 – fosfat monocalcic se folosește ca agent de solidificare. Poate provoca flatulenţă.

E341(iii) - fosfatul tricalcic se foloseşte ca agent de reglare a acidităţii, agent de întărire, agent de afânare şi antiaglomerant. Poate cauza reacţii alergice, tulburări ale tranzitului intestinal, oboseală, dureri de cap, oase şi muşchi.

E414 – gumă de acacia (arabică), emulgator. Poate provoca alergii și se comportă ca o substanță de balast. Nu se recomandă consumul frecvent.

E422 – glicerina sau glicerolul se folosește ca umectant cu rol în păstrarea hidratării cerealelor pentru a menține în mod artificial prospețimea acestora. În industria alimentară, E422 este folosit şi ca îndulcitor, conservant şi agent de îngroşare. Consumul de glicerol sau de alimente ce îl conţin poate produce dureri de cap, ameţeală, balonare, greaţă, sete şi diaree.

E471 – mono și digliceride ale acizilor grași - Aditivii E471 conțin amestecuri de mono-di-esteri de glicerină ai acizilor grași prezenți în uleiuri și grăsimile alimentare. Mai pot conține și mici cantități de acizi grași liberi și glicerină.

E 1200 – polidextroza este folosită ca agent de încărcare, corector de umiditate, ameliorator de textură, artificial. Poate avea efect laxativ. Interzis în hrana copiilor mici.

„Cerealele rafinate pentru micul dejun nu sunt altceva decât amestecuri de făinuri rafinate, uleiuri vegetale exotice, minerale şi vitamine sintetice, arome artificiale, aditivi alimentari şi zahăr în exces sub diverse forme, transformate într-o pastă de cereale care la temperaturi înalte a fost transformată prin procesul de extrudare în forme atrăgătoare pentru micii consumatori. Cerealelele integrale au un conţinut ridicat de glucide, proteine, substante minerale, enzime si vitamine ( complexul B, PP si E ) în timp ce unele cereale rafinate conţin până la 50 de ori mai multe zaharuri decât cerealele integrale. Aportul ridicat de zahăr în alimentaţia din primii ani de viaţa a unui copil generează probleme mari de sănătate, cum ar fi obezitatea, care aduce şi alte probleme de sănătate, precum scolioza, modificarea osaturii, fragilitatea oaselor, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare şi diabet zaharat de tip 2. Deci, consumul excesiv de zahăr dăunează grav sănătății. Este mesajul pe care îl auzim de câțiva ani, însă foarte puțini dintre noi îl înțeleg, deoarece nu au cunoștințe elementare de nutriție. Din păcate, nici societatea românească nu oferă suficiente campanii de informare și educare bazate pe informații clare și pe înțelesul consumatorului obișnuit.” a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.

 

Mai multe articole despre:
sănătate zahăr cereale