CERCETAT PENAL – angajații Muzeului Vrancei i-ar fi redactat doctoratul deputatului PSD Angel Tîlvăr
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au efectuat cercetări într-un dosar pe care, ulterior, l-au trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, urmând ca magistrații vrânceni să propună o soluție în speța respectivă în care apare și numele parlamentarului PSD Angel Tîlvăr. Acesta este fiul fostului securist din perioada comunistă, Petrică Tîlvăr.
Fostul contabil șef al Muzeului Vrancei, Ionel Marin, a înregistrat un denunț penal la DNA, susținând că în cadrul instituției s-au făcut mai multe abuzuri și ilegalități. Printre faptele enumerate de Marin se numără și cea privind redactarea doctoratului deputatului Angel Tîlvăr de către angajați ai instituției. ”Am aflat de la una din angajatele de la Muzeul Vrancei că a fost pusă de directorul muzeului, Horia Dumitrescu, să-i tehnoredacteze lucrarea de doctorat lui Tîlvăr. Am adăugat asta pe lista faptelor pe care le-am reclamat. DNA – Serviciul Teritorial Galați a decis să disjungă dosarul și să-l trimită la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. De doi ani și jumătate stă dosarul la procurorii vrânceni și n-am informații că s-ar mișca lucrurile. Nu am fost chemat la audieri și nici n-am primit vreo adresă acasă. Nu știu de ce se tergiversează ancheta”, a declarat Ionel Marin.
Citiți continuarea pe realitateadevrancea.net