Mai mulţi părinţi cer interzicerea slujbelor religioase în şcoli: "Religia este o minciună"
Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă a iniţiat o petiţie prin care cere interzicerea slujbelor religioase în unitățile publice de învățământ. Motivul spun aceştia ar fi că slujbele "sunt nelegale și discriminatorii". Părinţii care au semnat spun că "e inadmisibil în secolul în care trăim să mai acceptăm abuzurile BOR".
Emil Moise, preşedintele asociaţiei îndeamnă oamenii pe contul său de Facebook să voteze petiţia, precizând că introducerea Religiei în şcolile publice din România este în detrimentul interesului copiilor
"Odată cu introducerea Religiei ca materie confesională, în şcolile publice din România, urmare solicitării Bisericii Ortodoxe Române, statul a fost folosit pentru transmiterea, nelegală, a valorilor acestei confesiuni religioase, prin prozelitism religios, în detrimentul interesului superior al copiilor. Asociaţia pe care o reprezint a sesizat în mai multe rânduri Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare, parchetele şi alte instituţii sau autorităţi publice, pentru încetarea abuzului săvârşit prin permiterea oficierii de slujbe religioase în şcolile publice. Zilele următoare vom iniţia un nou demers pentru sancţionarea şi oprirea acestui abuz", a scris Emil Moise pe Facebook.
Petiţia a adunat deja peste 150 de semnături. Mai mulţi părinţi din România susţin petiţia şi spun că religia se practică "în biserică, nu în şcoală".
"Nu doresc îndoctrinare religioasă de niciun fel în scoli. Orice religie predată în scolii, orice slujbă e un abuz asupra copiilor. Nu are ce căuta biserica/religia în şcoli, mai ales într-un stat laic. Sunt subiecte mult mai folositoare de predat în anul 2017, şi fonduri mai bine de investit", a scris un părinte.
"Este inadmisibil să profiți de inocența, lipsa de informații și receptivitatea specifică vârstei să fie folosite pentru ai indoctrina într-o religie; scopul fiind transformarea acestor copii într-o, viitoare, masă de manevră, uşor de manipulat şi exploatat", a scris un alt părinte.
Părinţii mai spun că un copil trebuie lăsat să crească liber, fără a fi mințit, manipulat sau înjosit. "Religia este o minciună de la cap la coadă".