Centralele termice în blocuri noi, INTERZISE. Când va fi gata proiectul de lege
Proiectul de lege care interzice amplasarea centratelor de apartament în imobilele noi ar putea fi gata până la finele lunii. Anunțul a fost făcut chiar de către ministrul Mediului, la mai bine de o jumătate de an de la anunțarea inițiativei. Și la începutul anului, ministrul anunța că legea este aproape gata și că este o chestiune de săptămâni până va intra în circuitul decizional.
„Proiectul de HG este în avizare la minister şi până la finalul lunii va intra în circuitul de avizare interministerial. Sper sa fie susţinut şi de Guvern şi de celelalte ministere”, a spus ministrul Mediului, Barna Tancosz, la forumul energetic regional FOREN.
„Pentru centralele existente nu se poate face nimic și este normal, nu poți interzice cuiva să folosească o centrală termică pe care o are deja în funcțiune, dar (ministrul Mediului – N.R.) a propus ca pentru construcțiile noi să se folosească cea mai modernă tehnologie și e oarecum firesc, de exemplu, ca într-o scară de bloc, în loc să-și pună fiecare centrală de apartament, se instalează o centrală pentru întreaga scară, vorbim de o centrală de condominium, care sunt mult mai eficiente și mult mai puțin poluante,” a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la Realitatea Plus, în momentul apariției propunerii.
Pe 28 ianuarie, ministrul anunța că legea ar urma să fie prezentată săptămâna viitoare în guvern, într-o primă formă. Ministrul Mediului declara că „dacă acest lucru se susține și la nivelul coaliției, putem să intrăm pe un circuit de avizare”, potrivit Realitatea Financiară.
Propunerea a stârnit polemici, pentru că ar duce la scumpirea prețului de achiziție al unei locuințe noi, chiar dacă, pe parcurs, investiția s-ar recupera din consumul mai mic.
Potrivit calculelor făcute de specialiști și dezvoltatori imobiliar, introducerea obligativității centralelor de bloc în locul celor de apartament în clădirile noi ar duce la scumpirea cu câteva mii de euro a locuinței.