MENIU

Centralele pe gaz, pentru încălzirea apartamentelor, ar putea să nu se mai comercializeze din 2025 - Anunțul Agenției Internaționale pentru Energie

Încălzire centrala pe gaz

Anunț îngrijorător pentru românii care s-au obișnuit să își încălzească locuințele cu ajutorul centralelor pe gaz. Din 2025 aceste centrale ar putea să nu se mai comercializeze în urma unei recomandări venite de la Agenția Internațională pentru Energie.

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a apreciat că vânzarea de centrale termice pe gaze naturale ar trebui să înceteze din 2025, pentru a respecta ținta de emisii zero până la mijlocul acestui secol, relatează BBC.

Acesta este doar unul dintre cei 400 de pași pe drumul către emisii zero, propuși de agenție într-un raport special.

Vânzarea de mașini noi pe benzină și motorină în întreaga lume se va încheia până în 2035.

AIE spune că de acum nu mai este loc pentru noi exploatări de cărbune, petrol sau gaze.