MENIU

Centrala nucleară Zaporojie ar putea fi închisă de ruși. Avertismentul Moscovei: în cazul unui accident, norul radioactiv va acoperi Germania, Polonia şi Slovacia

Centrala nucleară Zaporojie

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a declarat, joi, că ar putea închide centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, dacă forţele ucrainene vor continua să bombardeze obiectivul. Kievul neagă însă că ar fi întreprins astfel de atacuri.

În cadrul unei conferinţe de presă, şeful Forţelor de apărare radioactivă, chimică şi biologică din armata rusă, general-locotenentul Igor Kirillov, a afirmat că sistemele de suport ale centralei nucleare Zaporojie au fost avariate din cauza bombardamentelor.

Potrivit lui Kirillov, în cazul în care un accident ar avea loc la centrală, norul radioactiv va acoperi țări precum Germania, Polonia şi Slovacia.

Declarația oficialului rus vine la foarte scurt timp după ce armata rusă a negat că ar fi desfăşurat arme grele la centrala nucleară Zaporojie sau lângă aceasta.

Armata rusă susține că nu a desfăşurat arme grele la centrala nucleară Zaporojie, dar nici lângă aceasta. Centrala - cunoscută ca fiind cea mai mare din Europa și aflată sub controlul Moscovei încă din luna martie, după ce armata rusă a invadat țara vecină - a fost vizată recent de mai multe lovituri cu obuze. Atacurile au stârnit o reală îngrijorare în rândul oficialilor europeni.

Centrala - cunoscută ca fiind cea mai mare din Europa și aflată sub controlul Moscovei încă din luna martie, după ce armata rusă a invadat țara vecină - a fost vizată recent de mai multe lovituri cu obuze. Atacurile au stârnit o reală îngrijorare în rândul oficialilor europeni.