Celine Dion, în lacrimi: "Vrea să moară în brațele mele"
Cântăreața de origine canadiană, Celine Dion, a declarat, într-un interviu pentru 'USA Today', că își va relua la 27 august concertele la Caesars Palace, din Las Vegas, după ce renunțase, de un an, la activitatea artistică pentru a fi alături de soțul ei, Rene Angelil, bolnav de cancer la gât. Artista susține că a luat această decizie la insistențele soțului ei, cu toate că, inițial, nu și-a dorit acest lucru, considerând că, deși îi place "să cânte pentru oameni", familia este prioritatea ei în prezent.
"Să nu uităm că el a fost conducătorul trupei toată viața mea", a afirmat Celine Dion, referindu-se la Rene Angelil, cel care i-a susținut cariera de mare succes și care o încurajează, în continuare, să cânte și să dea interviuri, dar, totodată, suferă atunci când o știe departe de casă, mai spune interpreta.
Celine Dion l-a cunoscut pe când avea numai 12 ani pe Rene Angelil, care a devenit managerul ei, cu care s-a căsătorit în 1994 și cu care are trei băieți, unul de 14 ani și doi gemeni de patru ani. Fostul cântăreț suferă de mai mulți ani de cancer, iar acum, după ce a fost supus unei serii de tratamente în spital, a revenit la reședința familiei din Las Vegas și luptă pentru viața sa. Este hrănit intravenos de doi ani.
"Rene îmi spune: 'Vreau să mor în brațele tale'", a mărturisit cântăreața, adăugând că răspunsul pe care îl dă ea este "OK, bine, voi fi acolo, îți vei da sufletul în brațele mele".
Celine Dion a mai relatat că, în ultimele luni, a purtat nenumărate conversații emoționante cu partenerul ei de viață, "singurul iubit" pe care l-a avut vreodată. Cei doi au discutat și despre moarte, precum și în legătură cu înmormântarea lui.
"Când vezi pe cineva care luptă atât de mult, impactul asupra ta este foarte mare. (...) Îți tremură genunchii, dar, atunci când cineva care îți este drag se prăbușește, nu ai timp de plâns. După aceea, cu siguranță. Dar încă nu a venit acel moment", a menționat Celine Dion.