MENIU

Celentano din Las Fierbinți, satiră usturătoare la adresa lui Iohannis: "E ușor să te duci la golf sau la piramide, dar fă ceva!"

Actorul Adrian Văncică („Celentano”)
Actorul Adrian Văncică („Celentano”)

Președintele Klaus Ionannis a intrat în vizorul ironiilor actorului Adrian Văncică, devenit celebru drept "Celentano" din serialul "Las Fierbinți". Într-un interviu, acesta a criticat lipsa de reacție a șefului statului, într-un context atât de dramatic pentru țară, afirmând că un lider adevărat nu se comportă astfel.

 

"Eu cred că un lider nu e făcut neapărat să stea undeva în frunte și să-și păzească numai spatele, ci să-și asume lucrurile! E ușor să te duci la golf sau la piramide, dar fă ceva, spune ceva! Dacă taci, nici nu meriți să fii lider!”, a spus actorul, într-un interviu acordat Republica.ro.

Din această perspectivă, actorul a vorbit și despre rolul de terapie socială al comediei, mai ales în perioada dificilă pe care o parcurgem.

"Păi tocmai ăsta (e rolul comediei - N.R.), de a echilibra situația, de a ține balanța lucrurilor. Că dacă în țara asta ar fi și autostrăzi, și spitale și școli, am face drame! Dacă ar fi numai lapte și miere pe străzi, am face noi filme cu criminali și tragedii, dar câtă vreme e situația care e…".