Cele mai sănătoase metode de a scăpa de acnee
Foarte mulţi oameni sunt convinşi că expunerea prelungită la soare vindecă acneea sau alte probleme ale tenului încărcat. Nimic mai fals! Soarele nu face altceva decât să usuce pielea la suprafață, să uniformizeze tenul, dând impresia ca infecţia a trecut.
Stratul superficial al epidermei se îngroaşă, dar închiderea porilor face ca sebumul să nu poată fi eliminat. Asta duce inevitabil la aparitia asa-ziselor puncte negre sau a cosurilor. Dar ce este acneea, Acne vulgaris? Afectiunea este provocata de blocarea glandelor sebacee, responsabile de producerea de sebum, fie din cauza prafului, fie din cauza diferitelor suspensii care se gasesc in atmosfera si adera pe piele, blocand porii.
O alta cauza este legata de unele activitati hormonale din perioada adolescentei, care determina cresterea productiei de sebum si atrage dupa sine incarcarea inestetica a pielii. Blocarea porilor duce la acumularea de grasime sub piele, la apariţia unui tesut dureros, inrosit si inflamat. Acneea poate lua forma unor puncte albe, cand porii sunt blocati complet, a unor puncte nergre, atunci cand porii sunt partial blocati, sau a unor pustule similare ca aspect cu punctele albe.
Mai exista chisturile acneice, umplute cu puroi si de dimensiuni mari, circa 2 cm sau chiar mai mult. Este interzisă stoarcerea lor, deoarece apar infectii profunde si dureroase. Ca atare, persoanele care au acnee trebuie sa se fereasca de expunerea prelunginta la soare, in mod special in intervalul orar 11-16, cand radiatiile sunt foarte puternice, daunatoare pentru intreaga suprafata a corpului. Exista persoane care folosesc cremele de protectie solara doar de la gat in jos, ceea ce este o eroare. Cum prevenim şi vindecăm acneea? Igiena este foarte importantă.
Excesul de sebum trebuie îndepărtat dimineaţa şi seara, iar cremele trebuie adecvate tipului de ten. Alegeţi cremele dermato-cosmetice pe bază de plante şi produsele de curăţare cât mai puţin chimice! Tenul trebuie protejat mereu de soare, iar machiajul efectuat cu produse hipoalergice, dacă nu este excesiv, poate constitui o barieră împotriva radiaţilor.
Ca să preveniţi acneea, dieta este esenţială. Carbohidraţii, alimentele procesate şi glucidele dezechilibrează producerea insulinei, ceea ce duce la un exces de sebum. Studiile au arătat că acneea mai este favorizată de produsele lactate şi prăjelile. Alegeţi deci legume şi fructe, cereale integrale, alimente bogate în omega 3, seminţe şi ceai verde! Nu veţi regreta!