MENIU

Cele mai sănătoase alimente pentru micul dejun

Cele mai sănătoase alimente pentru micul dejun

Ştim cu toţii că masa de dimineaţă este cea mai importantă dintre toate. Aşa că ar fi bine să nu o mai „săriţi“. Însă, asta nu înseamnă că este bine să mâncaţi orice. Iată care sunt cele mai sănătoase alimente pentru micul dejun.

Înainte de toate, ar trebui să ştim ce NU trebuie să mâncăm NICIODATĂ la micul dejun.

Ce să nu mănânci

Produse de patiserie

Printre cele mai nesănătoase alternative pentru micul dejun se regăsesc gogoşile, covrigii, merdenelele şi orice alt fel de produs de patiserie. De ce aceste delicii sunt atât de nesănătoase? Deoarece ele au în compoziţie făină albă, mult zahăr şi margarină. În plus, unele dintre ele sunt şi prăjite în ulei. Aceste produse favorizează apariţia bolilor de inimă şi contribuie la depunerea colăceilor pe abdomen. Aşa că, acestea trebuie eliminate din alimentaţie, nu numai de la micul dejun.

Prăjeli şi pâine albă

Și cârnaţii, ouăle ochiuri în ulei sau pâinea albă sunt alimente care ne pun în pericol sănătatea. Ne cresc tensiunea şi nivelul colesterolului rău din organism, ne îmbolnăvesc ficatul şi bila, dar şi îngraşă foarte mult. Şi asta se întâmplă într-un timp foarte scurt. În general, trebuie evitate alimentele prăjite.

Crenvurşti

Cea mai nesănătoasă alternativă pentru masa de dimineaţă este, de departe, crenvurştiul. Deşi este delicios şi foarte mulţi dintre noi îl consumă cu încredere la micul dejun, acesta se numără printre cele mai nocive alimente. Creşte riscul de a dezvolta cancer la colon sau boli de inimă, face rău la stomac, ficat şi bilă.

Variante sănătoase

Atunci, ce variante avem pentru acest moment al zilei? Nutriţioniştii spun că, un mic dejun sănătos poate fi alcătuit din ouă, somon, banane, iaurt, grapefruit şi fulgi de ovăz, dar şi nuci, migdale şi seminţe de susan, in, dovleac.

Află ce alimente sunt potrivite la micul-dejun AICI