MENIU

Cele mai mari schimbări prin care a trecut planeta și care îți arată impactul încălzirii globale

Mulți cred că încălzirea globală e doar o glumă, însă acest fenomen este cât se poate de real. Iată o listă cu schimbări dramatice pe care le-a produs încălzirea globală care îți vor arăta că problema e reală.

Topirea ghețarilor

Ghețarii se topesc și dispar într-un ritm fără precedent și asta nu se întâmplă din cauza temperaturilor toropitoare de vară, ci din cauza încălzirii globale. În mod normal, un ghețar acumulează gheață pe timpul iernii, însă când gradul de topire din timpul verii este mai mare decât cel de acumulare din timpul iernii, ghețarul începe să dispară.

Ca să îți faci o idee despre cât de gravă este situația la ora actuală, gândește-te că Groenlanda a pierdut, în medie, 286 de miliarde de tone de gheață între anii 1993 și 2016, potrivit datelor furnizate de NASA. Iar situația nu e mai roz nici în Antarctica. Aceasta a pierdut în jur de 127 de miliarde de tone de gheață, în același interval de timp.

Încălzirea oceanelor și creșterea nivelului mării

Alt lucru care atestă existența încălzirea globală este încălzirea oceanelor. Conform oamenilor de știință, apa din oceane a ajuns să fie mai fierbinte ca niciodată și asta pentru că a absorbit căldura din atmosferă.

Mai exact, temperatura apei de la suprafața oceanelor s-a încălzit cu aproximativ 0,13 grade Celsius per decadă în ultimii aproximativ 100 de ani. În plus, din cauza topirii ghețarilor, nivelul global al apei a crescut cu aproximativ 20 de centimetri în ultimul secol.

Schimbare climatică

În primul rând, încălzirea globală și schimbarea climatică nu înseamnă același lucru. Încălzirea globală nu este decât una dintre schimbările produse în atmosferă în cadrul fenomenului mai larg numit schimbare climatică.

Încălzirea globală este evidentă și la nivel mai mare. Ultimii cinci ani au fost desemnați drept cei mai călduroși ani din lume, de când a început să se țină evidența, în anul 1850. Anul 2018 a fost al patrulea cel mai fierbinte an, iar înaintea lui se află, în ordine, 2016, 2017, 2015. Pe locul cinci se află anul 2014. La cum se arată lucrurile, la sfârșitul anului, 2019 ar putea ajunge chiar primul în acest top.

Sursa